Data publicării:

Un medic din Neamț a fost arestat, după ce a chiulit timp de 4 luni de la serviciu, dar și-a încasat salariul de 11.000 de lei lunar

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Un medic din Neamț a fost arestat, după ce a chiulit timp de 4 luni de la serviciu, dar și-a încasat salariul de 11.000 de lei lunar / Foto: Pixabay
Un medic din Neamț a fost arestat, după ce a chiulit timp de 4 luni de la serviciu, dar și-a încasat salariul de 11.000 de lei lunar / Foto: Pixabay

Un medic de familie din Neamț a fost arestat, după ce a chiulit timp de patru luni de la serviciu

Un medic de familie din județul Neamț a fost arestat după ce timp de aproape patru luni ar fi chiulit de la serviciu, dar a încasat un salariu de 11.000 de lei lunar, transmite Pro Tv. Se pare că două dintre șefele lui l-au acoperit și ar fi întocmit acte false pentru el, care să dovedească faptul că ar fi fost la muncă. Acum sunt și ele cercetate penal, potrivit procurorilor.

Medicul în cauză are 54 de ani și era angajat cu normă întreagă la Centrul de Îngrijire a persoanelor cu handicap din Bozieni, județul Neamț, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială. Totuși, deși ar fi trebuit să se afle la muncă, între 1 aprilie și 21 iulie, acesta ar fi lipsit aproape tot timpul de la serviciu. În plus, în toată această perioadă a încasat un salariu net de 11.000 de lei lunar.

"Nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic, în unele zile stând maxim două ore, iar în altele nu venea deloc. Nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul de muncă și fișa postului, fiind totodată prejudiciate și interesele beneficiarilor din cadrul centrului, persoane adulte cu handicap aflate într-o situație de dependență", a declarat Ionuț Neculai, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman.

Cum îl acopereau șefele lui

În cadrul aceluiași dosar mai sunt cercetate directoarea centrului și coordonatoarea de personal. Acestea ar fi întocmit foi colective de prezenţă, pontaj, stat de plată, prin care atestau, în mod fals, prezenţa medicului în centru.

"S-a dispus suspendarea contractului de muncă al acestuia, iar pentru celelalte două inculpate, angajate ale Centrului de Îngrijire și Asistență Bozieni, se va dispune măsura mutării într-un alt centru până la finalizarea cercetărilor", a declarat Magda Vasilache, purtător de cuvânt DGASPC Neamț.

Medicul, angajat și la DGASPC Neamț, a  fost arestat și în 2021

Totodată, medicul este angajat cu jumătate de normă și ca inspector de specialitate la DGASPC Neamț. În plus, el administrează și o clinică privată în Piatra Neamț.

Pe lângă toate acestea, medicul este deja trimis în judecată, într-un alt dosar, în care este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual. În noiembrie 2021, el a și fost arestat o perioadă, fiind unul dintre cei patru medici din Neamț acuzați de DIICOT că făceau parte dintr-o rețea care a fraudat statul cu 6 milioane de lei. Doctorii le-ar fi inventat boli mai multor persoane pentru a le ajuta să primească concedii medicale, plătite cu bani de la stat, implicați fiind și angajați de la Casa de Sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel