Un manechin îmbrăcat ca Făt Frumos a fost confundat cu un cadavru, în Marea Britanie / Foto
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Fotografie creată de Tim Douglas, de la Pexels
Fotografie creată de Tim Douglas, de la Pexels
Un manechin îmbrăcat ca Făt Frumos, văzut într-o maşină pe autostradă, a fost confundat cu un cadavru, în Marea Britanie. 

Poliţiştii britanici, contactaţi din cauza unei perechi de picioare ce ieşeau dintr-un covor rulat într-un automobil care circula pe o autostradă, au fost uşuraţi să constate că ele aparţineau unui manechin din plastic îmbrăcat ca personajul de basme Făt Frumos, informează DPA, conform Agerpres.

Şoferul acelui vehicul, care ducea manechinul la o petrecere aniversară tematică, a primit recomandarea "să evite pe viitor ca astfel de circumstanţe să se producă din nou", au precizat reprezentanţii Poliţiei din comitatul Cambridgeshire.

"Atunci când am primit un telefon sâmbătă la ora prânzului prin care ni s-a raportat că un vehicul se deplasa pe autostrada M11 şi că o pereche de picioare puteau fi văzute ieşind dintr-un covor rulat, semnalele de alarmă au început să sune în mod natural în mintea persoanei care ne-a informat, precum şi în centrul nostru de control", a precizat Poliţia britanică într-un comunicat publicat pe conturile sale de pe reţelele de socializare.

"Am reuşit să interceptăm vehiculul în parcarea Angel Drove din Ely, unde ofiţerii noştri au descoperit că era vorba, într-adevăr, despre o pereche de picioare... care îi aparţineau însă unui manechin costumat în Făt Frumos, aflat în drum spre o petrecere aniversară tematică!", au adăugat poliţiştii britanici.

"Şoferului i-a fost transmisă recomandarea să evite ca astfel de circumstanţe să se producă din nou! Din fericire, a fost o alarmă falsă", precizează comunicatul Poliţiei din Cambridgeshire.

CITEȘTE ȘI: Un bărbat a fost declarat nevinovat și eliberat, după aproape 46 de ani petrecuți în închisoare

VEZI ȘI: Un pinguin a călătorit, din greșeală, până-n Noua Zeelandă. Inițial, un localnic a crezut că e o jucărie

Un pinguin a fost găsit pe țărmurile Noii Zeelande, la aproximativ 3.000 de kilometri distanță de habitatul său natural din Antarctica. Localnicul care l-a văzut a crezut la început că este o jucărie de pluș, notează BBC. "Brusc, pinguinul și-a mișcat capul, așa că mi-am dat seama că este real", a povestit bărbatul. Citește continuarea articolului și vezi imaginile AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel