Data actualizării:
Data publicării:

Un lider PSD lansează o ipoteză extremă privind refacerea USL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Victor Ponta și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat în nenumărate rânduri că vor să recoasă USL după alegerile europarlamentare, atunci când speră ca Antonescu să plece de la timona PNL. Ministrul Transporturilor, social-democratul Dan Șova, arată că ideea refacerii Uniunii nu moare odată cu alegerile din mai, în cazul în care PNL ia peste 20%, ci se poate realiza și după alegerile prezidențiale .

Scenariul refacerii USL după alegerile prezidențiale, care n-a mai fost enunțat de niciun lider PSD-ist până în prezent, a fost lansat de Șova miercuri seară, la Realitatea, și întărit a doua zi, într-un interviu acordat la Adevărul Live.

"Am convingerea că acest proiect se va reface după europarlamentare sau prezidențiale", a spus, miercuri, Șova.

"Refacerea alianţei PSD-PNL-UNPR-PC, fie după alegerile europarlamentare, fie după prezidenţiale, este realizabilă", a revenit el o zi mai târziu.

La fel ca un alt lider PSD, Liviu Dragnea, Dan Șova îi dă puține șanse lui Călin Popescu Tăriceanu să fie susținut de social-democrați la scrutinul din noiembrie.

"Nu este important ce spune astăzi Crin Antonescu, este important ce va spune PNL după europarlamentare sau prezidenţiale. USL se poate reface şi cu şi fără Crin Antonescu, nu este o condiţie, Doamne-fereşte. Alianţa USD - PSD, UNPR, PC - va avea după 25 mai un candidat la prezidenţiale. Eu personal mi-aş dori să candideze şi am şi convingerea fermă că va câştiga. Dar dacă va candida e dorinţa lui, dacă doreşte vor fi apoi consultate forurile partidului. Ar putea candida şi Geoană, Oprescu, Isărescu. Noi îi vom propune lui Mugur Isărescu, dar am înţeles că ar dori să continue la Banca Naţională. Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi un candidat redutabil, dar nu îl văd acum drept candidat, se va alege dintre Geoană, Oprescu, Ponta", a spus Șova, la Adevărul Live.

Scenarii pentru refacerea USL după prezidențiale

Dan Șova nu și-a prezentat viziunea referitoare la cum s-ar putea realiza reunificarea după prezidențiale. Mai exact, ce deznodământ ar trebui să aibă prezidențialele pentru a crea teren fertil refacerii USL?

Premizând că PNL își atinge ținta fixată pentru alegerile europarlamentare, Crin Antonescu rămâne șeful partidului și, implicit, candidatul la prezidențiale al liberalilor, se pot construi două scenarii:

1. Antonescu câștigă prezidențialele. În turul doi învinge candidatul PSD-ului, poate chiar pe Victor Ponta. Dacă PSD își lansează președintele de partid în cursa prezidențială și acesta sfârșește învins, un PSD în degringoladă ("scapă cine poate", vă amintiți?) care își linge rănile cu (posibil) Dragnea la conducere, e greu de crezut că va căuta o alianță cu liberalii. Și dacă o va face, după plecarea lui Antonescu la Cotroceni, PNL va fi preluat de Iohannis, care a fost casus belli în ruperea USL. În acest scenariu n-ar trebui exclusă o alianță PSD-PDL.

2. Antonescu pierde prezidențialele. Noul președinte este al PSD (posibil Ponta), Antonescu pierde șefia PNL.  Liderii PSD din teritoriu ar repudia ideea unei împărțiri a resurselor cu liberalii. O variantă ar fi ca Tăriceanu să revină în PNL și să preia frâiele partidului, disputând sceptrul puterii cu Iohannis (i s-ar opune membrii precum Cristian Bodea, care insistă că PNL nu va deveni remorca PSD). Desigur, există și varianta unui USL rebranduit, în care rolul PNL să fie jucat de un partid surogat, condus de Tăriceanu și alcătuit dintr-o aripă mai mare a PNL, care să plece din Bld. Aviatorilor ca urmare a eșecului de la prezidențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel