Data publicării:

Un fost jucător al Stelei a murit

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
vasile-suciu
vasile-suciu

Fostul portar al echipelor Steaua, Jiul Petroşani şi Sportul Studenţesc, Vasile Suciu, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 71 de ani, informează frf.ro, potrivit Mediafax.

Vasile Suciu s-a născut la 21 octombrie 1942 (Soporu de Câmpie, judeţul Cluj). A început fotbalul la Izolatorul Turda, în 1955. Peste trei ani s-a mutat la Arieşul. După un tur petrecut la Viitorul Bucureşti (cu care a debutat în Divizia A), în 1963 s-a transferat la Steaua. Sezonul 1971-72 l-a petrecut la Jiul Petroşani, ultima parte a carierei găsindu-l la Sportul Studenţesc, până în 1975.

În respectivul an a fost nevoit să abandoneze fotbalul, din cauza unui accident rutier, în urma căruia a suferit fracturi la ambele picioare. A fost considerat unul dintre cei mai buni portari din perioada postbelică.

După 1975, a lucrat ca antrenor la centrul de juniori şi copii ai Sportului Studenţesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel