Un email trimis de Steve Jobs dezvăluie că Apple a lucrat la un iPhone nano acum un deceniu
Un „iPhone nano” a fost la un moment dat în dezvoltare la Apple, pe vremea lui Steve Jobs.
În 2011, zvonurile cum că Apple lucra la un așa-numit „iPhone nano” erau în floare. Conform The Verge, acest telefon era un iPhone mai mic și mai ieftin decât vârful de gamă de la acea vreme, iPhone 4.
Apple nu a scos niciodată pe piață acest dispozitiv
În timp ce Apple nu a scos niciodată acest dispozitiv super mic, un email al lui Steve Jobs care a ieșit la suprafață în procesul dintre Epic Games și Apple confirmă că compania chiar lucra la un astfel de telefon la acea vreme. Din nefericire, emailul din octombrie 2010 al CEO-ului de la acea vreme nu dezvăluie mare lucru despre smartphone.
Documentul depus la tribunal conține un punct pentru un „plan iPhone nano”, apoi un subpunct pentru „obiectiv de cost”, iar altul care indica faptul că „Jony” (probabil fostul șef de design al companiei) ar fi arătat modelul și conceptul telefonului.
Cuvântul „nano” nu a fost folosit până în prezent la telefoane, însă iPhone Mini există în zilele noastre
Chiar dacă Apple nu a folosit cuvântul „nano” pentru vreunul dintre telefoanele lansate până la acest moment, compania lansase o a șasea generație de iPod nano, astfel că brandul încă avea putere la acea vreme.
Totuși, compania a renunțat complet la acest brand, terminând seria iPod nano în 2017. Noul termen folosit de companie a fost „Mini”, folosit pentru iPhone 12 Mini și HomePod Mini. Ar fi fost frumos să vedem cum ar fi arătat un iPhone nano în anii 2010-2011, mai ales pentru că iPhone 4 de la acea vreme avea un ecran minuscul de 3,5 inch (n.r., aproape 9 centimetri).
Apple cenzurează tot felul de referințe în China
Apple cenzurează referințele la politicienii și dizidenții chinezi sau alte subiecte derivate în serviciul său de gravare, se arată într-un raport. Conform BBC, Citizen Lab a investigat filtrele instaurate de companie pentru clienții care vor să-și graveze iPhone-ul, iPad-ul sau alte dispozitive Apple. O lungă listă de cuvinte sunt cenzurate nu doar în China, ci și în Hong Kong și Taiwan.
Apple transmite că sistemele sale „se asigură că legile locale sunt respectate”. „Așa cum merge totul la Apple, gravarea este condusă de valorile noastre”, spune Jane Horvath din partea companiei. Serviciul de gravare încearcă să nu permită fraze marcă înregistrată, dar nici altele „care sunt vulgare, care ar putea incita la violență sau care ar fi considerate ilegale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News