Data actualizării:
Data publicării:

Un elan a stat doi ani cu o anvelopă în jurul gâtului

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Facebook - Lisa Hull Hemstreet
Facebook - Lisa Hull Hemstreet

Un elan a fost tranchilizat pentru a i se scoate o anvelopă pe care a purtat-o la gât timp de 2 ani. 

Unui elan din statul american Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de cel puţin doi ani, au anunţat luni reprezentanţii unui parc natural, relatează agenţia DPA, citat de Agerpres. Rangerii Dawson Swanson şi Scott Murdoch au fost nevoiţi să tranchilizeze elanul şi să îi taie coarnele, sâmbătă seara, pentru a scoate anvelopa.

Au fost nevoiți să îi taie coarnele

Elanul, care are circa patru ani şi jumătate şi cântăreşte peste 270 de kilograme, a trebuit momit la distanţă de turma sa de aproximativ 40 de animale şi tranchilizat astfel încât rangerii să poată începe operaţiunea, a patra încercare din ultimele câteva săptămâni.

Rangerii au observat prima dată elanul cu anvelopa blocată în jurul gâtului în luna iulie 2019. Ei au estimat că anvelopa şi coarnele cântăreau în jur de 16 kilograme. Murdoch a precizat că ar fi preferat să îndepărteze anvelopa fără a fi nevoie să taie coarnele elanului, cu rol important în sezonul de împerechere, însă acest lucru nu a fost posibil.

Anvelopa i-a provocat o rană

Sub anvelopă se afla o mică rană, iar blana animalului lipsea în anumite zone, a spus el.

Autoritatea pentru Parcuri şi Faună Sălbatică din Colorado a indicat că anvelopa a ajuns în jurul gâtului elanului când acesta era mai tânăr şi nu avea coarne, sau în timpul iernii, când masculii îşi schimbă coarnele.

Elanul poate cântări până la 450 de kilograme, iar coarnele sale pot atinge 1,5 metri lungime şi 15 kilograme. 

Leu salvat din casa unei familii bogate

Autorităţile din Cambodgia au efectuat o razie într-o locuinţă dintr-un cartier înstărit din capitala Phnom Penh pentru a salva un leu în vârstă de 18 luni căruia îi fuseseră îndepărtaţi dinţii şi ghearele şi care era crescut în mod ilegal drept animal de companie, relatează Reuters, citată de Agerpres. Animalul, care era ţinut captiv în cartierul Boeung Keng Kang din capitală, a fost descoperit de autorităţi după ce mai multe videoclipuri cu el au ajuns în vogă pe TikTok.

Când a fost găsit de poliţişti, duminică, leul se afla pe un coridor, cu zgardă la gât. După ce a fost împuşcat cu o armă cu tranchilizant, animalul cu o greutate de 70 de kilograme a fost urcat într-o cuşcă metalică. Leul a fost apoi transportat la centrul pentru salvarea animalelor sălbatice Phnom Tamao Zoological Park and Wildlife Rescue Center (PTWRC) din zona limitrofă a capitalei, au indicat autorităţile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel