Un șef din Poliție a fost prins în flagrant și reținut de DNA
Procurorii DNA l-au reţinut joi pe Mirel-Mişu Mindinică, comisar şef în cadrul Secţiei 11 Poliţie, pentru luare de mită. Urmează ca acesta să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA remis joi, în 9 noiembrie, Mirel-Mişu Mindinică, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a pretins un bax de vin, un bax de apă minerală şi 15 fripturi de la o persoană (martor denunţător) faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu astfel încât acesta să scape de răspunderea penală.
'Întrucât nu avea banii necesari cumpărării acelor produse, martorul denunţător i-a înmânat inculpatului suma de 200 lei, urmând ca peste câteva zile să-i mai remită 500 lei. La data de 11 noiembrie, inculpatul Mindinică a primit de la martorul denunţător suma de 190 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante', precizează DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News