"Cred că suntem primăria dispusă în cea mai periculoasă zonă, cu trafic intens, chiar la capătul unei curbe periculoase, pe drumul cele mai tranzitat din România, DN7 sau E 81. Nu vă ascund că, pentru a traversa strada spre primărie, uneori se stă și 10 minute. Nu se poate amenaja nicio trecere de pietoni și nicio pasarelă, fiind vorba de o curbă cu o vizibilitate redusă și cu trafic cu gabarit. În ultimii ani, 4 accidente mortale au avut loc chiar în fața în sediului acestei instituții, astfel încât poate purta cu prisosință renumele de primărie blestemată", spune primarul Gheorghe Udubae, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că a discutat și IPJ Vâlcea și cu CNADNR și nu se poate asigura "o securitate a pietonilor în zonă", dat fiind specificul drumului, o curbă deosebit de periculoasă în pantă, cu trei benzi.
Citește și: Dîncu: Suntem o societate care nu vrea să se uite în oglindă
"Mai mult, chiar în dreptul primăriei, cele două benzi de urcare dispar, rămânând doar o singură bandă pe sens. De altfel, toată localitatea suferă de pe urma faptului că se află pe cel mai tranzitat drum din România, toată comuna are dungă continuă dublă și cei care stau pe partea opusă sensului pe care circulă trebuie să meargă câțiva km buni până să poată să se întoarcă", a completat primarul din Bujoreni.
În ceea ce privește localul primăriei, edilul spune că a identificat o clădire dezafectată aflată într-o zonă liniștită, prevăzută cu parcare și va începe demersurile pentru a renunța la "acest local blestemat".
De menționat și faptul că, în urmă cu două luni, fostul primar și o mare parte din angajați au fost reținuți de procurorii anticorupție, ceea ce ar putea să contribuie la renumele de "primărie blestemată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare