Data publicării:

Un deputat PNL explică cum sunt convinși primarii USL să treacă la PDL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Potrivit deputatului PNL, Horea Uioreanu, PDL face presiuni asupra primarilor USL din judeţ pentru a trece înainte de alegerile locale din luna iunie în rândul democrat-liberalilor, utilizând ”banii din Fondul de rezervă al Guvernului" pe post de ”mită”.

Deputatul PNL, Horea Uioreanu, a acuzat, duminică, într-o conferinţă de presă, că banii alocați din Fondul de rezervă al Guvernului pentru alegerile locale, sunt doar o formă de mituire a autorităților locale, criteriile de distribuire find discreționare și politice.

În susținerea celor afirmate, Horia Uioreanu a afirmat că, în urma acestor ”presiuni”, primarul liberal din comuna Mărgău ar putea trece la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a anunţat că a trecut deja la PDL.

"Vreau să avertizez asupra presiunilor majore făcute de PDL asupra aleşilor USL din judeţul Cluj, pentru a trece la PDL, încercând să îi mituiască cu bani din Fondul de rezervă al Guvernului. Se va da în curând o hotărâre de Guvern şi vor fi alocaţi bani celor care promit că trec la PDL, iar o altă hotărâre de Guvern cu alocări de fonduri va fi aprobată în campania electorală. Criteriile de alocare a banilor sunt discreţionare şi strict politice. Nu pot să garantez care primar va ceda şi când. În comuna Mărgău vom avea o posibilă trecere a primarului PNL la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a trecut deja la PDL", a spus Uioreanu, citează Mediafax.

În cadrul aceleași conferințe de presă, senatorul PSD Alexandru Cordoş a declarat că și primarii social-democrați din județul Cluj sunt supuși unor presiuni similare din partea PDL.

Citește și:

Primarii, obligați de Guvern să restituie banii de alegeri

Ponta: Premierului Ungureanu i s-a cerut să aloce înainte de locale bani primarilor PDL şi UNPR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel