Data publicării:
Un deputat PNL demisionează din Parlament
Deputatul PNL Sorin Banciu demisionează din Parlament.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de deputat pentru a-mi prelua mandatul de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Este o decizie bine cântărită, pe care am luat-o considerând că experienţa acumulată de mine până în prezent în domeniul protejării mediului va fi valorificată mai bine în cadrul Executivului”, a transmis, luni, Ionuț Sorin Banciu, potrivit Mediafax.
El precizează că în ultima zi de mandat ca deputat a depus o propunere legislativă care vizează introducerea educaţiei ecologice în şcoli.
„O Românie verde nu poate să fie decât o Românie educată, pentru că problemele de mediu nu se pot rezolva doar de către autorităţi, ci avem nevoie de un efort al întregii societăţi şi de înţelegerea profundă a impactului pe care fiecare activitate individuală o are asupra planetei. Trebuie să devenim mult mai conştienţi atunci când facem alegeri individuale, simple, de la modul în care ne hrănim, călătorim şi până la cum ne construim şi ne încălzim locuinţele. Iar toate aceste comportamente se formează prin educaţie. Cu cât mai devreme, cu atât mai eficient. Speranţa mea este ca tinerii să le transmită inclusiv părinţilor şi bunicii lor respectul şi grija faţă de natură”, adaugă Banciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News