Data publicării:

Un dascăl de la o biserică din Buzău a fost înjunghiat în timpul slujbei

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un dascăl din Buzău ar fi fost înjunghiat de un individ chiar în biserică.

Un dascăl de la o biserică dintr-o localitate din Buzău a fost înjunghiat de un bărbat chiar în timpul slujbei, transmite Antena 3 CNN. Totul s-ar fi întâmplat după ce dascălul l-a rugat pe individ să iasă din biserică pentru că făcea gălăgie. Bărbatul care a recurs la acest gest ar avea probleme psihice.

"Acest incident grav s-a petrecut în localitatea Puiești din județul Buzău. Acolo a izbucnit un conflict verbal între dascălul de la biserică și un bărbat de 62 de ani care era cunoscut ca având afecțiuni psihice. Acesta a făcut inițial gălăgie în biserică, iar dascălul l-a rugat să părăsească incinta. De aici și până la scandal nu a fost decât un pas. La un moment dat, agresorul a scos arma și l-a înjunghiat pe dascălul de la biserică", a relatat Adriana Drăghici, corespondent Antena 3 CNN.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, dar și echipe medicale care i-au acordat ajutor dascălului și l-au transportat de urgență la spital. Agresorul se află în custodia poliției în acest moment, iar oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel