Un cutremur de 5,4 grade s-a produs în zona vulcanului Merapi
Un cutremur de 5,4 grade s-a produs regiunea vulcanului indonezian Merapi și a provocat panică printre localnici, dar nu au existat victime sau pagube materiale importante, informează Mediafax
Epicentrul seismului a fost localizat la 94 de kilometri sud-vest de Yogyakarta, oraş situat la 30 de kilometri de vulcan, în centrul Insulei Java.
"Eu şi părinţii mei am ieşit în grabă din casă", a declarat Deru Waskita, un locuitor din satul Bantul.
Vulcanul Merapi, care are înălţimea de 2.914 metri, continuă să emane nori de cenuşă, însă erupţia s-a diminuat faţă de zilele trecute.
"Intensitatea erupţiei s-a diminuat faţă de ieri, dar activitatea vulcanului rămâne la un nivel ridicat, iar alerta este menţinută", a anunţat Surono, responsabilul guvernamental însărcinat cu supravegherea activităţilor vulcanice.
Erupţia, cea mai puternică din 1870 şi până acum, a provocat moartea a cel puţin 151 de persoane. Numărul sinistraţilor găzduiţi în centre speciale este de 320.000 de persoane. Echipele de intervenţie încearcă să îi reunească pe membrii aceloraşi familii, care în cele mai multe cazuri sunt în centre diferite.
Principala atracţie turistică din Indonezia, templul budhist Borobudur, situat la 40 de kilometri de vulcan, continua să fie închis marţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News