Un cip cerebral i-a permis unui bărbat paralizat să comunice telepatic. Această reușită este o premieră, deoarece este pentru prima dată când o persoană paralizată a reușit să comunice, spun cercetătorii. Bărbatul era incapabil să vorbească și nu putea nici să își miște ochii. Însă, cu ajutorul acestui cip, a reușit să comunice, totul fiind bazat pe o interfață creier-computer (BCI) revoluționară, conform The Independent.
Pacientul este un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a primit acest dispozitiv după ce a rămas paralizat din cauza sclerozei laterale amiotrofice (SLA), o boală neurodegenerativă progresivă din cauza căreia oamenii își pierd capacitatea de a se mișca și de a vorbi. Cipul i-a permis să comunice cu persoanele din jur, fiind primul caz de acest gen care s-a întâmplat până acum.
Astfel de gadget-uri de comunicare pentru bolnavii de SLA se bazează pe mișcările făcute de ochi sau făcute de mușchii faciali, cel mai cunoscut fiind sistemul lui Stephen Hawking. Cu toate acestea, noua tehnologie demonstrează că pacienții care nu mai au niciun control muscular voluntar pot comunica.
Elon Musk a dezvăluit mai multe detalii despre cipul Neuralink pe care îl vrea conectat la un creier uman. CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX susține că acest cip ar putea vindeca depresia și dependența, scrie Independent.co.uk. „Desigur. Este minunat, dar, în acelaşi timp, înspăimântător. Tot ce am simțit până acum sau am crezut vreodată au fost semnale electrice. Universul timpuriu a fost doar o supă de quarcuri și leptoni. Cum a început o bucată foarte mică din univers să fie conștientă?”, spune Musk. Pe termen scurt, Neuralink va fi utilizat pentru a trata boli ale creierului, cum ar fi Parkinson, în timp ce ambițiile pe termen lung ale tehnologiei sunt de a permite oamenilor să concureze cu inteligența artificială.
Se crede că stimulatoarele cerebrale ar putea trata boli dificile. Pentru moment, rezultatele sunt valabile doar pentru o singură persoană. Însă dacă vor da roade și în alte cazuri, savanții susțin că am putea ajunge în punctul în care să putem modifica fundamental starea emoțională a oamenilor și chiar percepția lor asupra vieții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii