Data publicării:

Un chinez a fost reținut pentru o memă trimisă într-un grup

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de Markus Winkler de la Pixabay
Imagine de Markus Winkler de la Pixabay

Un bărbat din China a fost reținut după ce a trimis o memă într-o conversație de grup. 

Un bărbat din China a fost reținut timp de nouă zile pentru o memă cu un câine care poartă caschetă de polițist și arată o insignă de poliție. Mema a devenită virală pe rețelele sociale de China, scrie CNN. O parte dintre internauți au protestat, susținând că o glumă pe Internet nu este un motiv pentru a fi ținut în arest. 

Bărbatul a trimis mema la finele lunii trecute, pe platforma de socializare WeChat, într-o conversație de grup, în timp ce se plângea de restricțiile anti-Covid. Oficialii au impus în ultima perioadă noi restricții pentru a reduce răspândirea virusului SARS-CoV-2.

A urmat o postare a poliției din orașul Qingtongxia, din regiunea Ningxia: o captură de ecran în care apărea mema bărbatului. În cele din urmă, postarea a fost ștearsă. Mema înfățisa un câine care purta o caschetă de polițist și arăta o insignă de poliție, potrivit The Paper. 

Poliția a primit captura de la unul dintre membrii grupului. A fost demarată o anchetă asupra grupului cu peste 330 de membri.

Considerând că bărbatul era "nemulțumit de măsurile de prevenire a Covid-19", oamenii legii au decis să-l cheme la secția de poliție. Acolo, chinezul a fost interogat și reținut pentru nouă zile.

VEZI ȘI: Chinezii, îndemnați să facă rezerve de mâncare

 

Guvernul de la Beijing a făcut apel la populaţie să facă rezerve de hrană, într-un moment în care China încearcă să combată reapariţia unor focare sporadice de COVID-19 care perturbă comunicările, relatează AFP.

Un anunţ postat luni seară pe site-ul Ministerului Comerţului îndeamnă 'gospodăriile să stocheze o anumită cantitate de produse de primă necesitate pentru a face faţă nevoilor zilnice şi situaţiilor de urgenţă'. Anunţul nu precizează motivul acestui apel şi nici dacă ţara este ameninţată de o penurie alimentară.

Ministerul Comerţului face apel de asemenea la diferite autorităţi locale să faciliteze producţia agricolă şi fluxurile de aprovizionare, să monitorizeze rezervele de carne şi de legume şi să menţină stabilitatea preţurilor. (Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel