Data publicării:

Un câine pierdut a traversat marea cu un vapor. Cum a fost găsit

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un câine pierdut la Belfast, în Irlanda de Nord, a fost găsit în Cambridge, după șase săptămâni în care a reușit să traverseze marea pentru a ajunge la Liverpool.

Câinele, pe nume Moses, este un pudel de culoare neagră în vârstă de patru ani și a dispărut din curtea unei familii din Belfast. Carol Hill, proprietara patrupedului, și fiica acesteia, Joan au căutat animalul după dispariția acestuia pe 5 decembrie.

Ultima dată când cineva văzuse câinele părea să fi fost pe 13 decembrie, în port. Proprietarii au continuat să caute câinele în pliantele produse de companiile dedicate salvării animalelor, până când l-au recunoscut pe Moses într-un anunț publicat de fundația caritabilă Wood Green.

Mama și fiica au călătorit la Liverpool și au străbătut timp de patru ore drumul cu mașina până la adăpostul din estul Angliei. "Știu că e el, e Moses. Acum trebuie doar să îl ducem acasă", a spus mica Joan la reîntâlnirea cu câinele, conform Mediafax.

E încă un mister cum a reușit câinele să se strecoare pe vapor și să ajungă pe celălalt mal al mării Irlandei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel