Data publicării:

Un câine a salvat de la moarte o familie din India

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un câine a salvat de la moarte o familie din India, alertând-o chiar înaintea unei alunecări de teren.

Membrii unei familii din India au fost salvaţi de la moarte de câinele lor, care i-a trezit chiar înainte ca o alunecare de teren să le distrugă locuinţa din statul Karala (sud), grav afectat de inundaţii, a informat presa locală, citată de AFP.

Mohanan P. şi familia sa dormeau în locuinţa din districtul Idukki, atunci când câinele lor a început să latre, în jurul orei 03:00 dimineaţa (21.30 GMT). 'Ne-am dat seama că ceva nu era în regulă. M-am dus afară să verific şi a trebuit să ne grăbim să ieşim din casă', a povestit Mohanan P pentru canalul indian NDTV.

Ajunsă afară, familia şi-a văzut imediat locuinţa distrusă de alunecarea de teren. Inundaţiile provocate de ploile musonice anuale care au lovit acest stat turistic din sudul Indiei în ultimele zile s-au soldat cu 39 de decese şi au lăsat peste 100.000 de persoane fără adăpost.

Vezi și: Ce a învățat Anamaria Prodan Reghecampf de la mama ei: “Viața trebuie trăită la maxim!”


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel