
Până și "tâlharii" au suflet bun! Un studiu recent, publicat în Journal of Threatened Taxa, a investigat comportamentul crocodililor de mlaștină, cunoscuți și sub denumirea de tâlhari, din statul Maharashtra, India. Cercetătorii au documentat un caz în care aceste reptile gigantice au asistat un câine să iasă în siguranță din mlaștină, susținând ipoteza că au manifestat „empatie emoțională”.
După ce a fost urmărit de o haită de câini sălbatici, câinele și-a găsit refugiu în apele râului Savitri, în statul indian Maharashtra, neștiind că în apele râului se aflau trei crocodili. Doar că, spre surprinderea tuturor, animalul nu a fost văzut ca o pradă de către reptilele periculoase ci, mai degrabă, ca un "amic" în mare nevoie de ajutor.
Reptilele, caracterizate de către Institutul pentru Fauna Sălbatică din India drept „prădători oportuniști”, au avut o reacție neașteptată. În loc să-l atace, acestea l-au împins cu botul către o zonă de pe malul râului în care haita de câini sălbatici nu putea ajunge, permițând astfel patrupedului să ajungă în siguranță pe uscat.
„Având în vedere că atacatorii se aflau aproape și ar fi putut devora cu ușurință câinele, și totuși niciunul dintre ei nu a încercat acest lucru, alegând în schimb să-l împingă spre mal, înseamnă că foamea a fost absentă. Considerăm că acesta este un caz de empatie emoțională între specii, care nu este un comportament foarte investigat, deși capacitatea unei specii de a experimenta sentimentele emoționale ale altei specii merită toată recunoașterea.
Cazul curios al câinelui salvat de grupul de crocodili pare mai mult empatie decât comportament altruist. Cu toate acestea, există puține cercetări efectuate asupra unor astfel de facultăți mentale ale reptilelor”, au declarat cercetătorii studiului amintit.
Crocodilii pot atinge dimensiuni impresionante, crescând până la cinci metri în lungime și având o greutate de aproximativ 450 de kilograme. Aceștia reprezintă o amenințare majoră pentru oamenii care intră în habitatul lor natural din țări precum India, Sri Lanka, Pakistan și Nepal. Prin urmare, comportamentul neobișnuit observat în acest eveniment, descris de cercetători ca fiind extrem de „curios”, se abate de la reacția tipiă a acestor reptile în fața oricărei amenințări din proximitatea lor. O ipoteză este că "amabilitatea" surprinzătoare a prădătorilor ar putea fi atribuită lipsei lor de apetit în momentul respectiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- TOP bancuri de Ziua Națională
- Ravagii pe piața finlandeză de energie, după o ofertă eronată: Prețurile s-au prăbușit. Finlanda, Suedia, Danemarca și Norvegia, investigație de proporții
- SRI, imagine virală de 1 Decembrie: Frumoasă de oriunde-ai privi-o / foto
- Mircea Badea, fază amuzantă cu fiul său la parada de 1 Decembrie: Anul ăsta pare că am scăpat!
- Declarațiile procurorului din Germania care îl anchetează pe Cătălin Cherecheș. ”Poate fi eliberat, să se bucure de libertate”
- Emil Boc, marele absent de Ziua Națională. A dormit pe scaune în aeroport
- Frig, ploi și ninsori. Vremea de Crăciun și de Revelion
- Cancelarul Austriei a felicitat România. Ciolacu a vorbit cu Nehammer și anunță un prim pas pentru dezghețarea problemei Schengen
- Recepția de la Cotroceni, pentru prima oară în istorie la orele prânzului. Marii absenți de la recepția lui Iohannis
- Lucruri mai puțin știute despre iarna din 1954, când zăpada a atins 2-3 metri în București. Mihai Timu (ANM) a spus ce a produs un astfel de fenomen