Un buzoian de 62 de ani, suspect de trafic de armament
Un bărbat de 62 de ani din Buzău este suspectat de trafic de armament.
Un bărbat din Vernești, județul Buzău este suspectat că s-ar fi ocupat cu traficul de armament, iar joi a avut parte de o percheziție în propriul domiciliu. La fața locului, autoritățile au descoperit două arme cu țeavă lungă, de tip carabină și alte două arme scurte, scrie Știri de Buzău.
Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus efectuat trei percheziţii, conform mandatelor emise, în comuna Verneşti, la domiciliul unui localnic de 62 de ani. Ca rezultat al desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au găsit două arme lungi, neletale, cu aer comprimat, care ar fi fost deţinute fără drept, existând informații că ar fi fost procurate din Anglia.
În cadrul aceleiași percheziții au mai fost descoperite şi ridicate alte două arme scurte, care fac zgomot, supuse autorizării, deţinute de asemenea fără drept. În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor” şi „contrabandă calificată”.
Stoc de explozibili, găsit într-un hotel de lux din Grecia
Poliţia greacă a anunţat joi că va efectua o detonare controlată a unui stoc de explozibili industriali descoperit la un hotel de cinci stele din nordul ţării, informează AFP.
Aproximativ 300 de kilograme de amonit şi gel de detonare, folosite în principal pentru săpături şi explozii în industria construcţiilor, au fost găsite luni într-o cameră de depozitare din incinta hotelului Porto Carras din peninsula Halkidiki, a declarat poliţia, scre Agerpres. Având în vedere starea proastă a lăzilor vechi în care se aflau explozibilii, transportul acestora a fost considerat prea riscant, astfel că specialiştii intenţionează să le detoneze treptat la faţa locului în următoarele trei zile, a adăugat poliţia.
Hotelul este închis din luna octombrie. Ancheta poliţiei îl vizează pe fostul proprietar al hotelului, care este şi directorul unei firme de construcţii şi care ar fi putut uita aceste stocuri pe şantier.
Explozie la uzina de armament din Băbeni
Trei persoane au murit şi alte două sunt în stare foarte gravă în urma unei explozii care s-a produs la Uzina Mecanică Băbeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, transmite Agerpres. Potrivit pompierilor vâlceni, explozia s-ar fi produs ca urmare a manevrării unei mine antipersonal. Explozia nu a fost urmată de incendiu. La fața locului intervin chiar în aceste momente mai multe forțe de ordine. ISU Vâlcea intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Ulterior va fi deschisă o anchetă pentru a se stabili exact cum s-a produs deflagrația.
"În urma exploziei au rezultat trei persoane decedate, două inconştiente cu traumatisme. Se intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Deflagraţia nu este urmată de incendiu.", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News