Data publicării:
Un brașovean, la un pas de operație, deși venise să asiste la nașterea copilului său. Și-a dat seama abia atunci când asistentele au vrut să-l epileze
Un brașovean susţine că a fost pregătit pentru o operaţie, la un spital privat, deşi el venise pentru a asista la o naştere.
Un brașovean vrea să dea în judecată un spital privat din oraș după ce ar fi fost la un pas de a fi operat de apendicită. Acesta susține că a fost pregătit pentru o intervenție chirurgicală, când de fapt el venise să asiste la nașterea copilului său.
„La biroul de internări, soția a completat și semnat fișa de internare iar eu a trebuit să completez un formular “Acord informat acces aparținător” unde am completat numele meu și CNP-ul, actul medical la care voi asista, naștere prin cezariană și numele + CNP-ul soției. Soția a fost preluată de către o asistentă și dusă pe secție pentru a fi pregătită pentru intervenție, iar mie mi s-a cerut să aștept în lobby să fiu preluat.”, a spus bărbatul.
Bărbatul a relatat pe larg povestea. Acesta ar fi realizat în ultima clipă că urma să intre în sala de operație, nu în sala de nașteri unde se afla soția sa.
”Mergem în sistemul privat pentru că ne plângem de sectorul public. Plătim o mulțime de bani, iar ei se poartă cu noi în acest mod? Era să fiu operat de apendicită sau de ceva la abdomen, deși venisem doar să asist la nașterea celui de-al doilea copil.”, a explicat brașoveanul, citat de BizBrasov.
Și-a dat seama abia atunci când asistentele au vrut să-l epileze pe abdomen
Bărbatul a povestit că s-a supus tuturor operațiunilor pregătitoare pentru o operație propriu-zisă, crezând că sunt noile protocoale impuse ca urmare a pandemiei, atunci când asiști la o naștere. Astfel, el a făcut duș cu un șampon special și a acceptat să i se recolteze sânge. Mai mult, medicii i-ar fi administrat chiar și antivomitiv și un calmant, iar la toate întrebările legate de proceduri i s-ar fi răspuns că "este protocolul pentru acces în sala de operații”. Abia când asistentele au vrut să-l epileze pe abdomen, brașoveanul a realizat că este victima unei erori.
Potrivit acestuia, după externarea soției și a fetiței nou-născute, ar fi vrut să poarte o discuție cu managementul spitalului pentru a lămuri situația, dar i s-ar fi transmis că nu va fi despăgubit, moment în care a decis să se adreseze instanțelor. Acum bărbatul cere daune de 20.000 de euro pe motiv că personalul medical nu ar fi respectat protocolul medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News