Un bărbat din Târgoviște a murit după ce a fost prins sub o autobasculantă încărcată cu pământ
Un bărbat din Târgoviște a avut parte de o moarte cumplită, după ce a fost prins sub o basculantă plină cu pământ.
Accidentul cumplit a avut loc pe pe strada Laminorului, din orașul Târgoviște. Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, a murit în chinuri groaznice. Acesta transporta pământ cu o autobasculantă, iar în timpul descărcării, autovehiculul s-ar fi înclinat spre stânga, moment în care bărbatul a fost surprins sub vehicul, potrivit dbonline.ro.
“La locul evenimentului, pompierii au constatat că un autovehicul s-a răsturnat și a surprins o persoană. Victima a fost extrasă de către pompieri, un bărbat, fiind preluat de echipajul SAJ. Cu toate eforturile depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către echipajul SAJ" se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment. La fața locului, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News