Data publicării:
Un bărbat din Brașov s-a aruncat cu bebelușul său în brațe, de la etajul 10 al blocului
Un bărbat din Brașov s-a aruncat de la etajul 10 al blocului său, ținându-și bebelușul de trei luni și jumătate în brațe.
Un bărbat din Brașov s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc, în care locuia, cu fetița sa de trei luni și jumătate în brațe, în jurul orei 07:30, conform Realitatea TV.
Datele primite de la fața locului indică faptul că ambele persoane au murit, însă polițiștii nu au putut afla încă motivul pentru care tatăl ar fi recurs la acest gest tragic.
Răspunsul oficial al autorităților
„Din primele informații, este vorba de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care, împreună cu fiica sa de 3 luni și jumătate, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc situat pe Str. Carpaților din Municipiul Brașov. Echipajele medicale de la fața locului au sesizat că au suferit leziuni incompatibile cu viața. La fața locului sunt polițișiti care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc incidentul”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.
„Se pare că în imobil era întreaga familie, bărbatul, împreună cu fetița, soția și încă un copil al lor.
„Apelul la 112 a venit de la un vecin care a văzut incidentul”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News