Data publicării:
Un bărbat a fost incinerat după o confuzie între pacienți
Doi pacienți au fost confundați între ei, astfel unul dintre ei a fost incinerat dintr-o eroare a celor de la spital.
Doi pacienţi au fost confundaţi în Slovenia, iar unul dintre ei a fost incinerat sub o identitate greşită, un incident descris joi de către autorităţile slovene ca fiind "total inacceptabil", relatează AFP și Agerpres.
"Cineva şi-a incinerat tatăl ieri pentru a afla a doua zi că era în viaţă, în timp ce o altă familie şi-a dat seama că părintele lor era de fapt mort", a declarat ministrul Sănătăţii, Danijel Besic Loredan, în timpul unei conferinţe de presă.
Cei doi bărbaţi în scaun cu rotile aveau aceeaşi vârstă, proveneau din acelaşi cămin de bătrâni şi fuseseră transportaţi la spitalul din Celje (nord-est) din motive de sănătate în aceeaşi ambulanţă.
Familia a aranjat funeraliile, în timp ce bărbatul era în viață
Două zile mai târziu, unul dintre ei a murit şi o altă familie a fost anunţată din greşeală. După controlul medico-legal obligatoriu, familia a aranjat incinerarea trupului bărbatului şi funeralii.
Eroarea a fost descoperită când celălalt bărbat s-a întors la căminul de bătrâni după recuperare. Personalul căminului şi-a dat seama că bărbatul purta o etichetă de identitate greşită la încheietura mâinii.
"În epoca digitalizării din secolul XXI, acest lucru este complet inacceptabil", a reacţionat ministrul, evident şocat, în faţa jurnaliştilor, adăugând că eroarea nu ar fi trebuit să se întâmple, chiar dacă unul dintre pacienţi suferea de demenţă avansată.
Oferta sa de demisie a fost respinsă de premier şi a fost anunţată deschiderea unei anchete.
O femeie s-a trezit în timpul ritualului de incinerare, cu doar câteva momente înainte ca focul să fie aprins
Caz șocant în India. O femeie s-a trezit în timpul ritualului de incinerare, chiar înainte ca lada funerară să fie aprinsă, scrie India Today.
Shakuntala Gaikwad, în vârstă de 76 de ani, s-a îmbolnăvit de COVID-19 și se izolase în casă. După câteva zile starea ei s-a agravat, iar pe 10 mai familia ei a dus-o apoi la spital, dar, din cauza numărului uriaș de pacienți, medicii nu au putut să-i ofere un pat. Bătrâna a rămas afară, în fața spitalului, într-o mașină. În scurt timp, ea ar fi încetat să mai respire, iar familia a crezut că a murit. I-au luat trupul acasă și au început pregătirile pentru ritualul de incinerare s-a trezit, a deschis ochii și a început să plângă. Toți cei prezenți au rămas șocați de cele întâmplate.
Rudele au dus-o din nou la spital și se pare că de această dată va primi un tratament și va învinge boala. Un ofițer de poliție a confirmat pentru sursa citată întâmplarea, însă nu a putut să ofere detalii legate de starea actuală a femeii. Vezi articolul integral AICI
Femeie salvată de fiică, înainte de incinerare. Medicii o credeau moartă
Incident neobișnuit în Argentina. Cu câteva secunde înainte de incinerare, o femeie a observat că mama ei este încă în viața.
Mama ei, în vârstă de 89 de ani, a fost internată cu dureri în piept într-un spital privat din Resistencia, un oraș din nord-estul Argentinei.
Medicii i-au înmânat fiicei, a doua zi, un certificat de deces în care se arăta că femeia s-a stins din viață în urma unui stop cardiac. La funerarii însă, cu câteva secunde înainte să fie băgată în incinerator fiica a observat că mama ei prezintă semne vitale și i-a oprit pe angajați. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News