Un avion medical s-a prăbușit în SUA. Nu există supraviețuitori
Un avion medical s-a prăbușit în sud-vestul Statelor Unite.
Cinci persoane aflate la bordul unui avion medical şi-au pierdut viaţa după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit vineri seara în statul Nevada, sud-vestul Statelor Unite, relatează Agerpres, citând Xinhua.
Care Flight, un program al Autorităţii Regionale pentru Servicii Medicale de Urgenţă (REMSA), a anunţat sâmbătă într-un comunicat că o aeronavă Pilatus PC-12 a ieşit de pe radar vineri, la ora locală 21:45 (05:45 GMT sâmbătă), în apropiere de Stagecoach, Nevada.
Cine se afla la bordul avionului
La bordul avionului se aflau un pilot, o asistentă, un paramedic, un pacient şi un membru al familiei pacientului, potrivit comunicatului.
Biroul şerifului din comitatul Lyon a confirmat că Centrul de Dispecerat a primit mai multe apeluri cu privire la un posibil accident de avion în Stagecoach vineri seara, iar aeronava a fost localizată de echipele de căutare şi salvare.
Biroul şerifului a declarat că, în coordonare cu Comisia Naţională pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) din SUA, încearcă să stabilească cauzele accidentului. O echipă formată din şapte anchetatori urma să sosească până sâmbătă seara în Nevada pentru a investiga cauzele prăbuşirii avionului medical, a precizat NTSB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News