Un avion cu peste 100 de pasageri s-a prăbușit în mare și s-a rupt
Un avion care avea la bord aproximativ 130 de persoane s-a prăbușit în mare, rupându-se la impactul cu apa.
Aeronava ce aparținea companiei indoneziene Lion Air a ieşit de pe pistă şi s-a prăbuşit în mare, pe aeroportul din Denpasar, pe Insula Bali.
Avionul urma să aterizeze pe aeroportul din Denpasar, dar, la aterizare, aparatul a depăşit pista şi a căzut în mare, rupându-se la impactul cu apa, informează Mediafax.
Conform autorităţilor locale, toţi pasagerii şi membrii echipajului au supravieţuit, au fost scoşi din avion şi transportaţi la spital.
"Toţi pasagerii aflaţi la bordul avionului Boeing 737 al companiei low-cost Lion Air au supravieţuit", a comunicat un oficial din cadrul Ministerului indonezian al Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News