Un avion alimentat de energie solară ar putea zbura câteva luni fără oprire
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie creată de Cameron Casey, de la Pexels
Fotografie creată de Cameron Casey, de la Pexels
Un avion alimentat de energie solară, acoperit cu 17.000 panouri solare, ar putea reprezenta viitorul zborului. 

Cu aripi ca de Boeing, dar cu o greutate nu mai mare decât a unui SUV, acest avion a zburat deja în jurul Pământului fără a folosi combustibil. Numit Solar Impulse 2, acesta a fost creat de Bertrand Piccard, explorator elveţian, şi Bertrand Borschberg, inginer elveţian. 

În 2019, avionul a fost cumpărat de Skydweller Aero, un startup americano-spaniol care vrea să transforme aeronava în primul pseudo-satelit comercial din lume, capabil să facă munca oricărui satelit de pe orbită, dar într-un timp mai scurt. De altfel, folosirea acestuia are şi avantaje financiare, pentru că sateliţii convenţionali sunt extrem de scumpi şi trebuie duşi pe orbită cu o rachetă care arde combustibili fosili. În plus, acesta nu ar mai fi scos din funcţiune, spre deosebire de cei convenţionali. 

De la achiziţia de către Skydweller, Solar Impulse 2 a zburat de 12 ori deasupra Spaniei. 

"Lucrăm la transformarea sa în dronă. Pilotul încă este necesar, pentru siguranţă, dar avem acum capacitatea de a face aparatul să zboare complet autonom", au spus reprezentanţii companiei, conform CNN.

Aceştia transmit că, în condiţii ideale, avionul ar putea zbura câteva luni fără oprire. 

Principalele provocări

Următorul pas este adăugarea de sisteme care să facă aterizarea şi decolarea automate, astfel că cei de la Skydweller spun că "vom putea renunţa la piloţi. În plus, suntem în procesul construirii unui nou avion fără carlingă". 

Aceştia spun că noua aeronavă ar putea fi lansată în 2023, şi afirmă că cererea va fi uriaşă pe piaţă. 

"Va fi o creştere majoră pentru tipul de servicii pe care Skydweller îl oferă. În timp ce alţii oferă soluţii diferite pentru misiuni la altitudini ridicate, e clar că ei au un avantaj", a declarat Jeremiah Gertier, analist aviatic la compania Teal Group, care se ocupă cu piaţa aerospaţială. 

Se pare, de altfel, că principala provocare cu care se va confrunta Skydweller în viitor este faptul că avionul are nevoie de lumină solară pentru a zbura, lucru care îl limitează la doar câteva latitudini. De asemenea, vor trebui să depăşească şi regulamentele guvernamentale privind zborul fără piloţi. 

"Guvernele nu au înţeles încă vehiculele fără echipaj", a mai spus Gertier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel