Data actualizării:
Data publicării:

Un avion a luat foc pe aeroportul Shanon din Irlanda. Zborurile au fost suspendate - video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Zborurile au fost suspendate joi pe aeroportul Shannon din Irlanda după ce a luat foc trenul de aterizare al unui avion al unei companii americane specializate în zboruri militare, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului. 

Alegeri prezidentiale 2024

'Serviciile de urgenţă ale aeroportului sunt în prezent la faţa locului şi au stins mai devreme incendiul izbucnit în partea exterioară a trenului de aterizare', a declarat purtătorul de cuvânt al Shannon Group într-un comunicat, citat de France Presse. Avionul, un Boeing 767-300, aparţine Omni Air International, o companie americană specializată în zboruri militare şi guvernamentale. Imaginile de pe reţelele sociale îl arată înconjurat de mai multe autospeciale de pompieri.

'Toţi pasagerii şi echipajul au debarcat în siguranţă şi se află în prezent în terminalul' aeroportului, a adăugat purtătorul de cuvânt. Întrebat despre identitatea pasagerilor zborului, aeroportul Shannon nu a precizat dacă avionul transporta trupe americane. 'Primele rapoarte indică faptul că nu sunt răni grave în rândul pasagerilor sau echipajului', a scris la rândul său pe Twitter Omni Air. Acest hub este controversat în Irlanda întrucât facilitează circulaţia trupelor americane, oferind sprijin logistic operaţiunilor din străinătate.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel