Un autocar cu 80 de pasageri a luat foc în Pasul Tihuța. Nu există victime
Un autocar din judeţul Suceava, care se îndrepta spre Germania, a luat foc, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 17, în pasul Tihuța. Nicio persoană din cel 80 prezente în autocar nu au avut de suferit.
Incendiul a avut loc, imediat ce autocarul a traversat limita județului Suceava, la puțin timp după miezul nopții, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
"Autocarul în care se aflau peste 80 de persoane venea dinspre Suceava şi se îndrepta spre Bistriţa, cu destinaţia Germania. A făcut scurtcircuit la motor şi a luat foc. Maşina a ars în proporţie de 90%, iar remorca acesteia, încărcată cu bagaje, în proporţie de 50%. Fiind distanţă mare între Bistriţa şi Pasul Tihuţa, am ajuns cu două autospeciale la locul intervenţiei, la ora 02.13 şi am reuşit să stingem incendiul la 3.40”, a declarat plutonierul Marius Mureşan de la ISU Bistriţa-Năsăud, citează Mediafax.
Pasagerii nu au avut de suferit în urma incendiului, ei reușind să iasă la timp din autocar, fiind ulterior preluați de alte mașini trimise de firma care asigura transportul spre Germania.
"Autocarul avea rezervoarele pline cu carburant fiindcă urma să plece spre Germania. Din fericire, nu s-a produs o explozie. Oricum, pe durata intervenţiei traficul rutier pe DN 17 a fost blocat în Pasul Tihuţa", a mai spus Marius Mureşan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News