Noua expoziție foto-documentară pe care Muzeul Municipiului București o prezintă publicului dezvăluie aspecte inedite din viața și activitatea unui mare savant român care a revoluționat medicina și antropologia la nivel universal.
Francisc Iosif Rainer (1874-1944), născut într-o familie de intelectuali austrieci din Bucovina, a fost un eminent profesor român de Anatomie, antropolog de prestigiu internațional. După finalizarea celor dintâi monografii de teren din lume realizate asupra populației de la Nereju, Fundu Moldovei și Drăguș, alături de sociologul Dimitrie Gusti, a prezentat publicului larg opiniile sale cu privire la problema varietății raselor umane. Francisc Rainer dezvoltă printr-o metodă interdisplinară de prezentare un excurs sintetic, limpede și atrăgător, folosindu-se de demonstrațiile biologiei și antropologiei - potrivit cu nivelul de cunoștințe de la acea dată, ce corespund în mare cercetărilor actuale - pentru a confirma fenomenul istoric. În epocă, această metodă de argumentare sintetică a unui subiect căpătase renumele de „rainerism".
„Metoda raineriană constă într-un demers interdisciplinar de a realiza un excurs sintetic ce pleacă de la biologie și antropologie pentru a explica un fenomen istoric. Francisc Rainer a fost un evoluționist convins. Pentru el omul era într-o continuă corelare cu mediul înconjurător, iar rasele sau tipurile antropologice constituiau răspunsul fondului genetic ce se traducea în expresie fenotipică la integrări în mediu și realizate în timp. Nu concepea înțelegerea ființei umane decât în completarea sa bio-psiho-socială. Considera că „orice concepție a vieții izvorâtă numai din biologie e subumană, dar nici o concepție a vieții nu trebuie să fie în contradicție cu biologia" – concepție de avangardă, nici astăzi bine înțeleasă, dar clar susținută de cercetările de genetică moleculară, de neuro-endocrinologie, de paleo-antropologia și antropologia zilelor noastre. Francisc Josif Rainer a revoluționat anatomia pe care o considera <<știința formei vii>>" – Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, curator al acestei expoziții.
Expoziția „Un austriac la București: Francisc Josif Rainer, personalitate universală" va putea fi vizitată în perioada 17 iulie – 22 septembrie 2019, arată un comunicat al Muzeului Municipiului București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva