Un american condamnat la moarte pentru că şi-a ucis soţia a recunoscut că şi-a omorât şi cumnata
Un american condamnat la moarte pentru că şi-a ucis soţia în 2010, a recunoscut înainte de a fi executat că şi-a ucis şi cumnata.
Davis Neal Cox a scris o notă destinată procurorului districtual, în care a indicat locul unde s-ar afla trupul Feliciei Cox, dispărută din iulie 2007, a anunțat marți biroul procurorului. Instituția statului Mississippi care îi reprezintă pe condamnații la moarte a înmânat biletul la biroul procurorului la două zile după ce Davis Cox a fost executat, scrie Digi24.
Cox a fost executat în noiembrie
„Domnul Cox a avut remușcări adânci și a vrut să aducă alinare familiei ei”, a indicat instituţia.
Biroul procurorului a arătat că Davis Cox era de mult timp suspectat pentru dispariția cumnatei sale, Felicia Cox. Autoritățile statale au declanșat o operațiune de căutare, încercând să găsească rămășițele femeii dispărute.
„Sperăm că informațiile sunt precise și că o vom putea găsi, astfel încât familia ei să-i poată organiza o înmormântare cum se cuvine”, a declarat biroul procurorului.
La operațiunile de căutare vor participa și studenți de la Facultatea de Arheologie a Universității din Mississippi.
Un condamnat la moarte, infectat cu COVID-19. Execuţia a fost amânată
Un tribunal din Singapore a oprit execuția unui traficant de droguri din Malaezia condamnat la moarte, din motive „de bun simț și umanitare”, după ce acesta a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 cu o zi înainte de a fi spânzurat.
Judecătorul nu a dat o hotărâre într-un apel de ultim moment depus în numele lui Nagaenthran Dharmalingam, 33 de ani, și a spus că execuția este amânată până la o decizie ulterioară.
„Trebuie să ne folosim logica, bunul simț și umanitatea”, a declarat judecătorul Andrew Phang, referindu-se diagnosticul de COVID al deținutului.
Nagaenthran Dharmalingam a fost arestat în aprilie 2009 și este condamnat la moarte de mai bine de zece ani pentru trafic de droguri (42,72 de grame de heroină).
Cazul a atras atenția opiniei publice la nivel internațional - premierul Malaeziei, experți ONU și miliardarul Richard Branson numărându-se printre cei care au făcut apel pentru comutarea pedepsei capitale în cazul lui Nagaenthran. Singapore, un oraș-stat bogat, are una dintre cele mai dure legi din lume împotriva traficului de droguri. VEZI CONTINUAREA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News