Matteo Renzi, un apropiat al lui Victor Ponta și singurul lider socialist care l-a vizitat între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, a devenit în februarie anul acesta cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. El l-a înlocuit la șefia Executivului italian pe tehnocratul Enrico Letta. Socialistul a propus un program anti-austeritate, cu măsuri menite să ajute la redresarea economică a Italiei, măcinată de recesiune și austeritatea adoptată de fostul premier Mario Monti.
În aprilie, guvernul Renzi a adoptat un decret de reducere a taxelor cu 80 de euro pe lună pentru cei care câștigă între 8.000 și 26.000 de euro pe an. Inițiativa guvernului de stânga de a reduce taxele pentru 10 milioane de italieni, cu scopul de a crește consumul după doi ani de austeritate, a fost privită cu scepticism de unii analiși politici.
Pentru bugetul pe 2015, Renzi vorbea despre "cea mai mare reducere a taxelor din istoria Republicii": 18 miliarde de euro. Anunțul nu a fost bine primit de liderii locali, care au amenințat că vor impune noi taxe pentru a acoperi gaura bugetară. În aceste condiții, guvernul italian trebuie să respecte regulile bugetare ale Uniunii Europene. Bruxellesul a făcut deja o concesie luna trecută, când a oferit Franței, Italiei și Belgiei trei luni în plus pentru a-și construi bugetul în limitele legale.
Ce "coace" Berlusconi
Între timp, fostul premier Silvio Berlusconi merge o dată pe săptămână la un spital pentru bolnavii de Alzheimer, aflat lângă Milano. Berlusconi ispășește începând cu luna mai o pedeapsă de muncă în folosul comunității. Liderul dreptei italiene, în vârstă de 77 de ani, a fost condamnat anul trecut la 4 ani și jumătate de închisoare pentru fraudă fiscală, dar nu va sta nicio zi după gratii. Liderul Forzza Italia va face în schimb un an de muncă în folosul comunității, de care nu este exclus să scape mai devreme de luna mai a anului 2015.
Revenirea lui Berlusconi în viața politică părea o fantezie după ce a fost condamnat în dosarul Ruby, în care era acuzat de relații sexuale cu o prostituată minoră. Însă o Curte de Apel din Italia l-a achitat la 18 iulie anul acesta, anulând pedeapsa de 7 ani cu închisoare și interdicția de a mai deține vreodată vreo funcție publică.
Un eșec al guvernului Renzi ar deschide calea unei reveniri a veșinicului Berlusconi, mai ales că formațiunea anti-UE care a surprins la ultimele alegeri, Mișcare de Cinci Stele, a lui Beppe Grillo, a scăzut drastic în sondaje și nu pare să fie o alternativă.
AFP scria în vară că, deși Berlusconi a făcut un pas în spate, rămâne un jucător foarte influent pe scena politică italiană, capabil să aducă milioane de voturi la alegeri. Informații publicate de presă spuneau că Berlusconi lucrează la crearea unei "federații de partide" de dreapta, care ar include inclusiv formațiunile extremiste Liga Nordului și Frații Italiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky