UMF „Carol Davila” a trimis baschetul românesc la Tokyo și își continuă invincibilitatea sportivă
După performanța remarcabilă de a aduce puncte importante în ierarhia mondială pe națiuni, susținând România în calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, echipa de baschet -3x3- a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București își continuă invincibilitatea în noua stagiune universitară.
Vineri seara, într-un meci asistat din tribună chiar de către președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun, fetele noastre au învins în debutul campionatului universitar, echipa feminină a Academiei de Studii Economice din București cu scorul de 52 la 32.
"Am asistat cu drag la victoria echipei noastre, împreună cu presedintele Federatiei Române de Baschet, domnnul Horia Păun, care a venit să felicite personal întreaga echipă pentru rezultatele remarcabile obținute în această toamnă și totodată să se alăture galeriei noastre" a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Prorector al UMF „Carol Davila" pentru probleme studențești
"Le multumesc fetelor noastre care au reusit în această toamnă o performanță remarcabilă pentru Universitate, dar și pentru România aducând puncte importante în ierarhia mondială pe națiuni, susținând echipa națională în calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Este o mare bucurie să știm că au putut ajuta România să intre în istoria Olimpică" a precizat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
"Am dorit să mulțumesc personal celor de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila"
Reamintim că, în perioada 2-31 Octombrie 2019 studentele U.M.F. „Carol Davila" au parcurs un număr de 14 turnee de baschet 3x3 desfășurate în vederea calificării României la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020. Aceste turnee au fost organizate sub egida FIBA (International Basketball Federation ) de către Federația Română de Baschet și Sport Arena, victoriile obținute în aceste competiții, cumulând punctele necesare accederii echipei naționale de baschet 3x3 la Olimpiada de la Tokyo din 2020 .
"Am dorit să mulțumesc personal celor de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila pentru sprijinul acordat în campania de calificare a baschetului feminin 3x3 românesc pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Au răspuns prezent la întrecerile din circuitul de baschet 3x3 și au fost alături de noi în ultima perioadă, punând astfel umărul, alături de cluburile din LNBF și de alte instituții școlare și universitare din țară, la obținerea punctajului final din ierarhia mondială necesar calificării la JO 2020. Le felicit totodată și pentru victoria obținută, care demonstrează încă odată valoarea sportivă a acestor fete" a precizat presedintele Federației Române de Baschet, Horia Păun.
Trofeul și medalia de aur
La rândul său Lect. Univ. Dr. Carmen Răchită, antrenoarea lotului UMF „Carol Davila" a subliniat că "drumul spre Tokyo, la baschet feminin 3x3 a fost pavat cu competiții reușite, cu dorință, cu muncă, cu speranțe bune pentru viitorul sportului românesc. Societatea care pune la baza ei întrecerea, competiția organizată, de evidențiere a valorilor, este o societate performantă, iar studentele mediciniste au reușit să contribuie la o mare performanță. Felicit toate studentele baschetbaliste din U.M.F. „Carol Davila" pentru performanța realizată, pentru implicare și mai ales pentru sprijinul important adus țării noastre ! ".
La turneul final din 31 Octombrie 2019 U.M.F. „Carol Davila" s-a clasat pe locul 1 obținând trofeul și medalia de aur, urmată fiind de Academia de Poliție și Universitatea București. În perioada 2-31 Octombrie 2019 studentele U.M.F. „Carol Davila" au parcurs un număr de 14 turnee de baschet 3x3 desfășurate în vederea calificării României la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020. Aceste turnee au fost organizate sub egida FIBA (International Basketball Federation) de către Federația Română de Baschet (FRB) și Sport Arena.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News