România este o țară cu tradiție în exploatarea sării. În prezent, activitatea este asigurată de un singur producător: Societatea Națională a Sării Salrom. România este unul dintre cei mai mari zece producători europeni din domeniul sării, are peste două sute de zăcăminte de sare. Salrom este singurul producător autorizat la nivel național. Acțiunile Salrom sunt deținute de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (51%) şi Fondul Proprietatea (49%).
Potrivit unor surse din piață, statul este pe cale să cedeze majoritatea la Salrom. Ar fi avut loc deja tatonări la ministrul Economiei, Costin Borc, pentru ca un pachet de acțiuni să fie scos pe bursă. FP este interesat, fiindcă ar deveni acționar majoriotar.
În prezent, Societatea Naţională a Sării este o societate pe acţiuni, cu capital majoritar de stat. Dacă ar fi scos un pachet de acțiuni la vânzare, statul devine minoritar și sarea României s-ar privatiza, urmând să aibă capital majoritar privat. În septembrie, ministrul Economiei a respins varianta vânzării, ba chiar a declarat că statul se oferă să cumpere participația Fondului Proprietatea la Salrom.
”În niciun caz nu vindem Salrom şi dacă nu vindem nici nu listăm compania la bursă. Salrom este un activ strategic ce trebuie să rămână sub controlul statului pentru că sectoare-cheie pentru economie depind de Salrom”, a declarat pentru ZF Mihai Tudose, ministrul economiei.
În campania electorală din 2009, Traian Băsescu le spunea românilor: "Dacă eram un Geoană îl ajutam pe Vântu să ia Poşta Română, pe Patriciu – Romgazul şi pe Voiculescu – complexele energetice şi minele de sare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales