Data actualizării:
Data publicării:

UE-RUSIA, sancțiuni: Federica Mogherini pregătește marea împăcare cu Putin - DOCUMENT

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: The Moscow Times
Foto: The Moscow Times

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, pledează pentru restartarea relațiilor cu Moscova dacă forțele ruse operează retragerea completă din Estul Ucrainei. 

Alegeri prezidentiale 2024

Într-o circulară trimisă miniștrilor de Externe ai UE înainte de discuțiile strategice de luni, italianca propune împărțirea sancțiunilor în două categorii: cele legate de anexarea Crimeei și cele conexate cu destabilizarea estului Ucrainei.

Ideile expuse în circulara de patru pagini (poate fi citită integral AICI) s-ar putea lovi de scepticismul unor țări precum Polonia sau Lituania, dar sunt apă de ploaie pentru state ca Ungaria, Austria sau Slovacia, care vor ca regimul sancțiunilor să fie istorie.

Deși la un moment dat se vorbește despre implementarea "deplină" a acordurilor de la Minsk drept condiție indispensabilă a ridicării sancțiunilor, restul documentului e presărat cu formule precum reducerea "graduală și selectivă" a măsurilor punitive" sau "măsurarea gradului în care Rusia" se conformează.

Șapte țări UE vor ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei - presa rusă

 

"Scopul oricărei decizii privind relațiile bilaterale cu Rusia este de a crește  pârghiile de promovare a intereselor UE, începând cu pacea în vecinătatea noastră. Pașii următori nu ar înseamna o revenire la normal (business as usual, în doc.), ci ar fi corelați îndeaproape de implementarea deplină a acordurilor de la Minsk, parte a unei soluții politice în Ucraina", spune documentul care va fi dezbătut luni de miniștrii de Externe din UE. 

Federica Mogherini propune ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie împărțite în două categorii:

"(i) Situația din Crimeea, unde nu este așteptată nicio schimbare pe termen scurt și în cazul căreia sancțiunile ar trebui să rămână în vigoare cât timp anexarea persistă (ii) situația referitoare la destabilizarea din Estul Ucrainei unde sancțiunile ar trebuie corelate cu aplicarea de către Rusia a acordurilor de la Minsk. În absența unui progres semnificativ din partea Rusiei cu privire la acordul de la Mink, sancțiunile vor rămâne în vigoare pentru o perioadă extinsă de timp. Pe de altă parte, UE ar trebui să fie pregătită să reducă sancțiunile imediat ce Rusia implementează acordurile de la Minsk".

Efectele atacului terorist din Paris pentru relațiile UE-Rusia

Mogherini arată că, în următoarea perioadă, "cooperarea selectivă și graduală" între Rusia și UE "s-ar putea concentra pe trei zone esențiale: politică externă, comerț și cooperare sectorială".

Șefa diplomației europene crede că ar trebui reluat dialogul la nivel politic în probleme internaționale precum ISIS, Libia, dosarul nuclear al Iranului, Ebola, Coreea de Nord și Pacea din Orientul Mijlociu.

Mai mulți analiști au apreciat recent că, în plan geopolitic, masacrul de la revista satirică Charlie Hebdo subliniază, între altele, nevoia unei colaborări mult mai strânse între Uniunea Europeană și Rusia în domeniul luptei antiteroriste. Dar un front comun împotriva terorismului cere concesii în alte probleme spinoase, precum criza din Ucraina, unde Rusia va avea o marjă de negociere mai largă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel