UE: Macron, avertisment. Atac la Polonia și Ungaria
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
În prima zi a vizitei sale la Bratislava şi Praga, cu ocazia participării alături de cancelarul german Angela Merkel la sărbătorirea a o sută de ani de la fondarea Cehoslovaciei, preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat vineri un nou avertisment ţărilor care nu respectă principiile Uniunii Europene, în special Polonia şi Ungaria, informează France Presse.

Într-un interviu acordat pentru patru publicaţii - cehă, poloneză, slovacă şi ungară - Macron a reiterat, la fel ca anul trecut, că 'Europa nu este un supermarket' şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de abordările împotriva migranţilor şi faţă de abaterile de la principiile statului de drept în Polonia şi în Ungaria.

Este o reafirmare a poziţiei preşedintelui francez faţă de problemele în cauză, cu şapte luni înainte de alegerile europene, la care Macron aşteaptă un duel între 'progresişti' şi naţionalişti, notează AFP.

Ungaria, Slovacia, Republica Cehă şi Polonia, reunite în cadrul grupului de la Visegrad, resping categoric o distribuire obligatorie a migranţilor între ţările UE.

'Avem o obligaţie colectivă de coerenţă şi solidaritate. Nu putem beneficia de bugetul european fără a admite solidaritatea în domeniul migraţiei, de exemplu', a spus Emmanuel Macron. 'Nu putem încerca să ne reducem contribuţia la bugetul european fără a înţelege ceea ce aduce piaţa unică, printre altele. Dacă vrem să ucidem Europa, vom continua aşa. Europa nu este o stradă cu sens unic: este un angajament reciproc', a subliniat el.

Într-un avertisment privind reformele judiciare în Polonia, Macron şi-a exprimat speranţa că 'guvernul polonez va face gesturile necesare pentru a răspunde la îngrijorările Comisiei şi partenerilor săi'.

Îngrijorat de Orban

Întrebat despre liderul ungar Viktor Orban, pe care îl consideră principalul său oponent în alegerile europene, preşedintele francez a apreciat că 'situaţia statului de drept în Ungaria cunoaşte evoluţii îngrijorătoare', cu ameninţări la adresa echilibrului puterilor în stat şi activităţii ONG-urilor.

'Am o relaţie bună cu Viktor Orban, pe care îl respect personal şi în calitate de prim-ministru ales de poporul ungar. (...) Dar o Europă care ignoră diversitatea ideilor şi a convingerilor, independenţa justiţiei sau a presei, primirea refugiaţilor care au fugit de persecuţia politică este o trădare a ceea ce suntem noi', a adăugat preşedintele francez.

Revenind la asasinarea jurnalistului de investigaţii slovac Jan Kuciak în februarie, el a spus că 'ameninţarea, atacarea sau uciderea jurnaliştilor subminează fundamentele democraţiilor noastre'.

Preşedintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru poziţiile sale antiimigraţie şi cu care Emmanuel Macron se va întâlni vineri seara, atacă cu regularitate presa pe un ton de umor negru. În octombrie 2017, el s-a prezentat la o conferinţă de presă echipat cu o puşcă Kalaşnikov falsă pe care era scris 'pentru jurnalişti'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel