UE, decizie în privința Iranului
Uniunea Europeană susţine pe deplin acordul nuclear internaţional cu Iranul şi doreşte ca puterile rivale să evite o escaladare a tensiunilor în acest dosar, a afirmat luni şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează Reuters şi dpa.
"Vom continua să sprijinim acordul cât de mult putem cu toate instrumentele şi cu toată voinţa noastră politică", a declarat Mogherini jurnaliştilor, înaintea întrevederilor programate cu miniştrii de externe din Marea Britanie, Franţa şi Germania, ţări semnatare ale acordului din 2015.
Ţări europene au afirmat săptămâna trecută că doresc să menţină acordul nuclear şi au respins ultimatumurile Teheranului, după ce acesta a anunţat o diminuare treptată a angajamentelor asumate în cadrul acordului nuclear internaţional şi a ameninţat cu măsuri care ar putea duce la o încălcare a acestuia.
Măsurile adoptate de Iran survin în răspuns la sancţiunile adoptate de SUA după ce preşedintele Donald Trump a decis retragerea ţării sale din acord în urmă cu un an.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, efectuează o vizită surpriză la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Uniunii Europene despre dosarul nuclear iranian.Mogherini a spus că a fost informată în cursul nopţii despre sosirea secretarului de stat american la Bruxelles, dar nu a confirmat o întâlnire cu acesta.
Am fost informaţi în cursul nopţii că intenţionează să-şi schimbe planurile de călătorie şi să aibă o escală aici la Bruxelles, a spus Mogherini. "Vom fi aici toată ziua cu o agendă încărcată. Aşa că vom vedea în timpul zilei cum şi dacă vom reuşi să organizăm o întâlnire. Este întotdeauna binevenit evident, dar nu există planuri precise în acest moment, a precizat şefa diplomaţiei europene.
După Bruxelles, Pompeo se va îndrepta spre staţiunea Soci de la Marea Neagră unde intenţionează să se întâlnească marţi cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin şi cu ministrul de externe Serghei Lavrov pentru convorbiri privind acordul nuclear cu Iranul, notează Reuters.
Vezi și: AVERTISMENT. Iranul ar putea ataca Israelul dacă SUA escaladează tensiunile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News