UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica, susţin auditorii europeni
Fonduri în valoare de sute de miliarde de euro sunt alocate de Uniunea Europeană pe baza unor date furnizate de guvernele statelor membre UE, date pe care Oficiul european de statistică Eurostat nu le poate verifica, se arată într-un nou raport al Curţii de Conturi Europene publicat marţi.
Auditorii dau o notă de trecere Comisiei cu privire la statisticile europene dar avertizează totuşi cu privire la o serie de deficienţe. Statisticile europene ar trebui să fie mai utile pentru utilizatorii lor şi mai bine adaptate la nevoile acestora.
Părţi interesate precum mediul academic şi comunitatea de cercetare în ansamblu ar trebui să fie consultate în mod corespunzător cu privire la planurile şi la priorităţile legate de statisticile europene.
În plus, există lacune la nivelul datelor în domenii statistice importante precum forţa de muncă, întreprinderile şi sănătatea. Între 2013 şi 2020, aproape o jumătate de miliard de euro din banii contribuabililor au fost cheltuiţi din bugetul UE pentru producerea statisticilor europene.
Auditorii au verificat dacă Comisia luase măsuri pentru a asigura un nivel ridicat de calitate şi au examinat în profunzime domeniul forţei de muncă, pe cel al întreprinderilor şi pe cel al sănătăţii.
'Producţia de statistici nu este un scop în sine. Statisticile sunt un bun public şi trebuie să fie generate ţinând seama, în primul rând, de utilizatori. Într-o epocă a dezinformării şi a crizelor în serie, este extrem de important ca statisticile europene oficiale să fie de o calitate ridicată, să răspundă nevoilor utilizatorilor şi să exploreze căi inovatoare de producţie ', a declarat doamna Ildiko Gall-Pelcz, membra Curţii care a condus acest audit.
Eurostat, oficiul de statistică al UE legat direct de Comisie, consultă utilizatorii pentru a identifica ce nevoi ar trebui să abordeze în activitatea sa viitoare.
Cu toate acestea, auditorii au constatat că principalul organism reprezentativ al utilizatorilor de statistici - Comitetul consultativ european pentru statistică - nu reuşise să reprezinte toţi utilizatorii într-un mod echilibrat şi eficace.
Auditorii consideră că acest organism ar trebui să fie mai inclusiv pentru a asigura un punct de vedere colectiv. În prezent, societatea civilă, ONG-urile care reprezintă grupuri vulnerabile şi organizaţiile internaţionale nu sunt deloc implicate.
Totodată, auditorii au identificat lacune în statisticile privind sănătatea, care rămân incomplete deoarece unele sunt facultative şi nu toate statele membre transmit către Eurostat toate datele convenite.
De asemenea, Eurostat se confruntă cu dificultăţi în a obţine datele necesare de la unele state membre în domenii precum întreprinderile. În consecinţă, acesta aplică incorect definiţia întreprinderilor mici şi mijlocii.
O altă lacună subliniată de auditori priveşte faptul că Eurostat nu are competenţe de verificare în anumite domenii. De exemplu, acesta nu are dreptul de a verifica datele statelor membre privind forţa de muncă şi populaţia şi, prin urmare, nu le poate verifica fiabilitatea.
Aceste statistici stau la baza diferitelor contribuţii din partea UE, inclusiv a finanţării pentru redresare în urma pandemiei.
Există astfel riscul ca alocarea fondurilor să se facă pe baza unor date care nu sunt exacte. Actualitatea statisticilor reprezintă o altă preocupare, în special în domeniul sănătăţii şi în cel al întreprinderilor.
Lăsând la o parte faptul că statele membre pot transmite unele date către Eurostat chiar şi după doi ani de la momentul de referinţă, ceea ce le reduce deja beneficiile pentru utilizatori, s-a observat că, în unele cazuri, datele au fost comunicate de statele membre fie cu mult după termenul-limită, fie numai parţial sau chiar deloc.
De asemenea, sistemul statistic european nu este suficient de flexibil pentru a reacţiona rapid cu noi seturi de date atunci când apar nevoi noi. Acest lucru a devenit evident în contextul pandemiei de COVID-19, când a fost necesar să se găsească metode alternative de calculare a ratei mortalităţii. Auditorii au constatat că finanţarea pentru statisticile europene nu era asigurată în mod corespunzător şi nu acorda suficientă prioritate proiectelor inovatoare.
Aceştia atrag de asemenea atenţia asupra accesului la statistici înainte de publicare acordat de Eurostat pentru anumite grupuri de utilizatori. Această practică implică riscul ca cei care beneficiază de acces anticipat să obţină profituri economice.
Opţiunea de acces anterior publicării ar putea da naştere unor oportunităţi de beneficiu economic care riscă să denatureze în mod grav pieţele. Comisia ar trebui să îşi reconsidere practica actuală în materie, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News