UE adoptă sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianucovici
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
UE adoptă sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianucovici
UE adoptă sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianucovici
Ţările membre ale Uniunii Europene au impus, joi, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr pentru presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite AFP. 

Consiliul European a indicat într-un comunicat că cei doi au fost adăugaţi pe o listă a sancţiunilor europene pusă în aplicare 'ca răspuns la agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei'.

Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei din februarie 2010 până în februarie 2014

Viktor Ianukovici a prezidat Ucraina din februarie 2010 până în februarie 2014, dată la care a fost răsturnat de la putere printr-o revoltă populară ca urmare a îndepărtării de Occident a guvernării sale pentru a se apropia de Moscova. Rusia preşedintelui Putin a răspuns la înfrângerea aliatului său prin anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi a unei enclave din regiunea Donbas, în est.

În februarie, Moscova a lansat o ofensivă totală împotriva Ucrainei. Mai multe state membre ale Uniunii Europene şi NATO furnizează Kievului arme sofisticate pentru a-l ajuta să se apere, iar Bruxellesul a adoptat o serie de sancţiuni.

UE consideră că Viktor Ianukovici joacă în continuare 'un rol în subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei'

UE consideră că Viktor Ianukovici, 72 de ani şi trăind în Rusia, joacă în continuare 'un rol în subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei'.

Comunicatul publicat joi în jurnalul oficial al UE îl acuză de complot pentru a încerca să revină la putere în Ucraina dacă invazia rusă reuşeşte să-l răstoarne pe preşedintele Volodimir Zelenski.

'Potrivit diferitelor surse, Viktor Ianukovici a făcut parte dintr-o operaţiune specială rusă vizând înlocuirea preşedintelui ucrainean cu el, în primele faze ale agresiunii militare ilegale împotriva Ucrainei', a indicat jurnalul. Fiul său a fost pus pe lista sancţiunilor din acelaşi motiv şi pentru că 'a efectuat tranzacţii cu grupurile separatiste din regiunea Donbas'.

Bărbatul de 49 de ani este acuzat că s-a îmbogăţit datorită conexiunilor în fostul regim al tatălui său şi că deţine afaceri şi bunuri imobiliare în autoproclamatele 'republici' Doneţk şi Lugansk, teritorii controlate de forţele pro-ruse în Donbas. Ca persoane sancţionate, Viktor Ianukovici şi fiul său vor fi supuşi unei interdicţii de acordare a vizei UE şi blocării eventualelor bunuri deţinute în ţările Uniunii.

Citește și - Trei noi nave cu cereale vor pleca vineri din Ucraina (ministrul turc al apărării)

Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a declarat joi seară că trei noi nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina vineri, relatează agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de AFP.

'Plecarea celor trei nave este planificată datorită muncii intensive a Centrului de coordonare comun (CCC)', a afirmat ministrul, fără a preciza porturile de plecare ale navelor.

O primă încărcătură de cereale exportate de Ucraina de la începutul invaziei ruseşti pe 24 februarie a părăsit portul Odesa luni.

După o inspecţie efectuată de experţi turci, ruşi şi ucraineni în largul portului Istanbul miercuri, nava şi-a reluat drumul către destinaţia sa finală, Liban.

Această inspecţie a marcat încheierea 'fazei test' a operaţiunilor de aplicare a acordului internaţional semnat în iulie la Istanbul în vederea soluţionării crizei alimentare mondiale, a subliniat miercuri secretariatul CCC. Stabilit la Istanbul, acest centru supervizează exporturile de cereale ucrainene şi veghează la stricta aplicare a acordului semnat la 22 iulie între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel