Data publicării:

Udrea: şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
elena_udrea
elena_udrea

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea scrie pe blog că şansele unei femei de a atinge funcţii politice fără susţinerea din partea unor bărbaţi sunt destul de mici, fiind de părere că cea care va ajunge totuşi preşedinte de partid, prim-ministru ori şef de stat va fi o deschizătoare de drumuri.

"Astfel de dezbateri pun, în general, în evidenţă ambele extreme: stereotipurile care guvernează societatea cu privire la rolurile pe care femeile pot/au voie să şi le asume şi reacţia specific feministă a impunerii în orice condiţii a femeilor la vârful societăţii. În ceea ce priveşte politica, sunt poate femeia care a generat cea mai mare atenţie din partea presei şi a trebuit să mă confrunt, de-a lungul timpului, cu situaţii aproape neverosimile. Unele pozitive, cele mai multe negative. Ştiu, deci, cam care sunt comentariile pe care bărbaţii le fac atunci când se raportează la femeile-politician", scrie ea pe blogul personal.

Udrea precizează că, în afara accederii într-o funcţie prin vot, în rest, "e decisă de apartenenţa la un grup politic şi funcţionează mereu principiul recomandării".

"Adevărul este că, într-un partid, se poate promova după două criterii: susţinerea pe bază de număr (apartenenţa la un grup politic important) şi susţinerea de către o persoană de la vârf. Iar acestea sunt singurele condiţii: fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie; fie că eşti competent, fie că nu. Or, statistic, bărbaţii implicaţi în politică sunt mult mai mulţi decât femeile. Tot statistic, funcţiile de conducere ale partidelor sunt în majoritate ocupate de bărbaţi, iar nu de femei. Pe cale logică, şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici", apreciază prim-vicepreşedintele PDL.

"La fel cum adevărat este şi faptul că, dacă un bărbat şi o femeie urmează aceeaşi traiectorie politică, femeia va fi infinit mai mult blamată de legăturile pe care le stabileşte decât bărbatul. Femeia va suporta, de multe ori, atacuri, injurii şi calomnii. Şi, culmea!, în această ultimă privinţă, femeile discriminează chiar mai mult decât bărbaţii. Pentru asta, amintesc mereu ce spunea Madeleine Albright: O femeie, după ce a ajuns într-o anumită funcţie, aruncă scara pe care a ajuns acolo, pentru ca nicio altă femeie să nu poată urca pe ea", mai adaugă ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel