Udrea răspunde atacurilor: "Nu poți face lucruri mari cu oameni mici"
Deputata PDL, Elena Udrea, a răspuns atacurilor venite atât din Partidul Mișcarea Populară, cât și din PDL. Marți, colegul de partid Cezar Preda i-a dat un ultimatum și i-a spus să "iasă din această duplicitate". Și din interiorul MP a venit un atac la adresa deputatei PDL. Marian Preda, fostul lider al FMP, i-a spus că nu a mandat-o nimeni să facă anunțul lansării PMP.
"Ce distracție în USL!"
Deputata PDL a scris, pe pagina de Facebook, că "Ieri s-a anunțat că Mișcarea Populară a cerut înscrierea ca partid politic. Teoretic, concluzia ar fi ca dreapta se întărește. Doar că ieri am văzut cum liderii MP au atacat PDL, liderii PDL au atacat Mișcarea Populară. Nimic la adresa actualei puteri, față de care se presupune ca ar trebui sa fim cu toții în opoziție...Ce distracție în USL!".
Cine sunt oamenii mici?
Elena Udrea a adăugat: "Pe bună dreptate cei care își doresc un proiect politic puternic, unic pe zona de centru dreapta al politicii românești pot spune: nu poți face lucruri mari cu oameni mici". Deputata se numără printre cei care își doresc un proiect politic unic pe zona de centru dreapta, lucru pe care l-a spus de mai multe ori, încă de la înființarea FMP. Cezar Preda a calificat lupta pe același front a celor două partide drept ipocrizie. El a făcut referire la anunțul lansării PMP, făcut de Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News