Udrea oferă bere pentru taxele guvernului Ponta
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Elena Udrea 1
Elena Udrea 1

Elena Udrea a lansat un concurs inedit pe blogul personal şi pe pagina de Facebook. Liderul PDL va oferi o navetă de bere celor care  vor ghici care vor fi următorele taxe impuse de Guvernul Ponta. Udrea ironizează Guvernul şi ar vrea să se instituie taxe "pe Învăţăturile lui Dan Voiculescu către fiul său (spiritual) Dan Constantin; Taxă pe fiecare ministru al Învăţământului schimbat".

"Guvernului Ponta - Lansez astăzi un concurs către cititorii blogului şi ai paginii de Facebook. Spuneţi ce taxă credeţi că ar urma să mai introducă Guvernul Ponta şi puteţi obţine în fiecare zi o navetă de bere, încă fără taxă. Eu m-am mai gândit la vreo două: Taxă pe Învăţăturile lui Dan Voiculescu către fiul său (spiritual) Dan Constantin; Taxă pe fiecare ministru al Învăţământului schimbat", scrie Udrea.

"Am observat cu uimire noile taxe ingenioase ale Guvernului Ponta. Ar fi semne clare de data asta de neplagiat. Aşadar, Guvernul pune biruri pe fast food, bere şi companii petroliere", scrie Udrea pe blogul său.

"Sunt de părere că între taxele care trebuie luate în considerare s-ar putea număra: taxa pe plagiat, taxa pe apariţii TV ale premierului, taxa pe dezarcorduri în discursurile ministrului Educaţiei, taxa pe kilogram de nou angajat în structurile Guvernului, taxa pe deplasări la Bruxelles pe post de prim-ministru fără treabă", adaugă Elena Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel