Data publicării:

Udrea: Ne obișnuiserăm cu gândul că USL își va demonstra incompetența la guvernare și PDL ar fi fost regretat în scurt timp

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
elena-udrea1
elena-udrea1

Liderii PDL au fost înștiințați cu o seară înainte de propunerea pe care președintele Traian Băsescu avea să i-o facă lui Victor Ponta de a deveni premier. Refuzul unei asemenea funcții de către liderul PSD i-a dezamăgit pe democrat-liberalii, întrucât aceștia deja se obișnuiseră cu gândul că USL își va demonstra incompetența, iar PDL ar fi fost regretat în scurt timp, a declarat Elena Udrea, liderul PDL București.

"Ştiam despre faptul că domnul preşedinte al României îi va face o propunere lui Victor Ponta să fie prim-ministru al Guvernului. Ne-a spus cu o seară înainte, sigur, am fost destul de surprinşi, însă am fost de acord cu propunerea preşedintelui de a da funcţia de prim-ministru domnului Ponta şi Guvernul USL-ului. Ca dovadă că eram pregătiţi să plecăm din Guvern este că după aceea ne-am şi dat cu toţii demisia, nu numai primul ministru, ci şi toţi membrii PDL. Deci este exact aşa cum a spus preşedintele, a avut această propunere, ne-a spus-o şi nouă şi a fost agreată şi de PDL", a spus Elena Udrea, citează Mediafax.

În opinia fostului ministru al Dezvoltării, dacă Victor Ponta ar fi preluat guvernarea, într-o perioadă foarte scurtă de timp ar fi ieșit la iveală incapacitatea USL de a înregistra succes, ceea ce ar fi readus PDL în aprecierea colectivă.

"Deci am fi văzut în două luni care sunt limitele USL de a guverna această ţară. Pentru noi a fost o surpriză că a refuzat şi ne şi obişnuiserăm cu gândul că îşi vor demonstra incompetenţa foarte repede şi vom fi regretaţi în numai câteva luni de cetăţeni, astfel că am fost dezamăgiţi de refuzul domnului Ponta şi al USL de a prelua guvernarea", a mai spus Elena Udrea.

Potrivit fostului ministru, după anunţul preşedintelui de duminică seară, declaraţiile lui Victor Ponta arată "încă o dată că acesta este un mare mincinos" și, totodată, un om lipsit de curaj politic, atât timp cât a pasat răspunsul la oferta președintelui lui Antonescu și Constantin.

"Iniţial a spus, categoric, că nu este adevărat, după care, în momentul în care au apărut stenogramele, a revenit şi a spus că de fapt propunerea i s-a părut neserioasă. Indiferent cum, fiind un politician, un lider al USL care se pregăteşte în fiecare zi, după cum ne spune nouă, să vină la guvernare şi să salveze ţara de PDL, răspunsul lui ar fi trebuit să fie «da, accept să fiu prim-ministru, pentru asta mă pregătesc, sunt capabil să guvernez». Or el n-a spus absolut nimic, nici măcar că i se pare o glumă. În locul lui au răspuns Antonescu şi cu Constantin, deci nu a fost capabil nici să dea un răspuns. Ăsta este curajul de om politic al lui Victor Ponta şi asta este capacitatea lui de a-şi asuma responsabilităţi", a încheiat fostul ministru al Dezvoltării.

Citește și:

Băsescu: Victor Ponta a fost propus de două ori pentru funcția de premier

Ponta despre declarația președintelui: Băsescu minte. Nu mi-a propus postul de premier

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel