Udrea nu vrea să spună unde candidează la alegerile parlamentare
Elena Udrea a declarat, într-un interviu, că decizia de a candida la alegerile parlamentare a fost deja luată, dar nu a dorit să spună care este colegiul pe care l-a ales.
”Decizia e luată aş putea spune cu mare probabilitate în ceea ce priveşte colegiul.”, a spus Elena Udrea
Întrebată unde va candida, aceasta nu a dorit să precizeze.
”Aş prefera să anunţ chiar în colegiu, din respect pentru cei cărora le cer votul. Dar cu siguranţă voi candida, aici nu e niciun dubiu.”, a spus Elena Udrea pentru rtv.net.
Conform surselor rtv.net, Elena Udrea îşi va anunţa candidatura în colegiul aferent municipiului Roman din judeţul Neamţ, acolo unde a fost de altfel invitată de către preşedintele organizaţiei judeţene, Gheorghe Ştefan. În ultimele săptămâni, fostul ministru al Dezvoltării a fost de asemenea invitată să candideze în Harghita, Suceava şi Timiş.
Fostului ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea i s-a făcut propunerea să candideze pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 5 din judeţul Harghita, colegiu în care a fost ales deputat ministrul de Interne, Mircea Duşa. Invitația a fost făcută de către preşedintele PDL Harghita, Adrian Trif, nemulțumit de activitatea de până acum a deputatului social-democrat. “I-am propus Elenei Udrea să candideze în judeţul Harghita, într-o zonă în care a reuşit să aducă speranţa în casele oamenilor. Este vorba de Colegiul 5 din judeţ, colegiu care l-a trimis în Parlament pe actualul ministru de Interne, Mircea Duşa. PSD-istul Mircea Duşa nu a reuşit să facă în două mandate de deputat şi pe două fotolii de ministru niciun sfert din lucrurile bune pe care le-a făcut Elena Udrea pentru Topliţa, Borsec şi comunele din împrejurimi”, a spus Adrian Trif, potrivit Mediafax.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News