Data publicării:

Udrea, Boagiu, Predoiu și Funeriu, printre miniștrii preferați ai președintelui Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
boagiu
boagiu

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat miercuri că miniştrii săi preferaţi sunt Elena Udrea, Anca Boagiu - pentru fermitatea cu care a pus "piciorul în prag" la MT, Cătălin Predoiu - care a găsit soluţii în "viesparul" din Justiţie, Daniel Funeriu - care a luptat pentru adoptarea Legii educaţiei.

Băsescu a fost solicitat să indice care sunt miniştrii pe care-i preferă. "Dacă v-aş spune că nu e Elena Udrea, nu m-aţi crede. Orice aş fi spus, spuneaţi 'dar Elena Udrea?'. Aşa că am început cu Elena Udrea. Îmi place Anca Boagiu, a pus piciorul în prag la Ministerul Transporturilor, îmi place ministrul Justiţiei, e un om cu calm care a reuşit în tot viesparul acesta din justiţie să se mişte cumva, să găsească nişte soluţii.

Foarte mult îmi place ministrul Educaţiei, care a ţinut foarte mult de Lege, el a fost în Comisia prezidenţială de elaborare a raportului pe educaţie, când a fost la Guvern proiectul l-a susţinut cu onestitate formidabilă şi acum o implementează", a enumerat preşedintele, la 10Tv.

El a adăugat că i-a plăcut şi Nelu-Ioan Botiş ca ministru, chiar dacă nu i-a plăcut "motivul pentru care a trebuit să plece din Guvern". Băsescu a povestit că s-a înţeles foarte bine cu Botiş în privinţa ideii de a face sistemul de asistenţă socială "în aşa fel încât să nu stimuleze nemunca", dar a punctat că nu-i trece cu vederea situaţia care a generat plecarea lui din Guvern.

În privinţa lui Lăzăroiu, Băsescu şi-a exprimat convingerea că acesta va continua pe aceeaşi linie începută de Botiş şi va promova şi o nouă legislaţie a copilului, a persoanelor cu dizabilităţi, "sunt încă 12 legi care trebuie scoase".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel