UDMR nu votează moţiunea simplă depusă împotriva ministrului agriculturii
Grupul UDMR din Camera Deputaţilor nu susţine moţiunea simplă depusă de opoziţie împotriva ministrului agriculturii - a declarat deputatul de Satu Mare, Magyar Lorand, vicepreşedintele Comisiei de agricultură, în cadrul dezbaterii moţiunii simple din plenul Camerei Deputaţilor în data de 29 martie.
Poziţia Uniunii a fost susţinută de Magyar Lorand, deputat UDMR, care a atras atenţia asupra faptului că o parte din acuzaţiile formulate cândva de PNL-USR, într-o moţiune anterioară depusă împotriva fostului ministru Petre Daea se regăsesc acum, în textul moţiunii prezentate astăzi de PSD.
"Demisia ministrului agriculturii nu va rezolva problemele din agricultură. Chiar şi cei mai înverşunaţi critici trebuie să recunoască meritele domnului Oros. Până în prezent ministerul a lansat 6 programe MADR din bugetul naţional în anul 2021, subprogramul Agro IMM şi acordarea ajutorului de minimis, în valoare de maxim 2.000 euro pe beneficiar, pentru cultivarea de legume în spaţii protejate. Până la urmă s-au găsit şi soluţii pentru ca programul Tomata să continue şi chiar să fie îmbunătăţit" a declarat deputatul UDMR, Magyar Lorand.
Deputatul UDMR de Satu-Mare a reiterat totodată faptul că, în textul moţiunii sunt prezentate ca exemple probleme vechi, care se transmit de la un ministru la altul. Una dintre acestea este OUG privind limitarea numărului de porci crescuţi într-o gospodărire:
"Am fost unul dintre cei care v-am solicitat retragerea ordinului, pentru că acesta ar afecta negativ gospodăriile familiale. Domnul ministru ne-a spus că va reformula legislaţia, astfel încât aceasta să fie acceptabilă pentru toate părţile implicate, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă a fost criticată şi de diferite organizaţii ale fermierilor. Nu este nevoie acum de un regulament care să limiteze posibilităţile crescătorilor de porci, este nevoie de soluţii pentru daunele provocate de pesta porcină, dar şi de un nou sistem de despăgubiri, prin care fermierii să beneficieze de compensaţii, corespunzătoare preţului de piaţă, a animalelor pierdute."
Deputatul a subliniat că, potrivit UDMR, Executivul trebuie să-şi continue activitatea în această perioadă: "Nu este oportun să se facă schimbări în condiţiile actuale. Considerăm că în această perioadă nu se justifică iniţierea sau votarea unei moţiuni. UDMR nu va vota moţiunea."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News