Ucraina acuză Rusia de atacuri sistematice
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Pirații informatici sprijiniți de statul rus folosesc un nou tip de virus, proiectat să atace infrastructura vitală a Ucrainei, a declarat miercuri Oleksandr Tcaciuc, șef de stat-major al serviciului de securitate ucrainean, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Un virus de tip "telebot" are ca țintă specifică o anumită instituție sau o infrastructură cum ar fi rețeaua electrică sau sistemul financiar, a explicat Tcaciuc într-o conferință de presă televizată.

Potrivit oficialului ucrainean, atacurile sunt orchestrate de serviciul de securitate al Rusiei, FSB, în complicitate cu firme private de software și infractori cibernetici. Autorii par a fi aceiași cu ai malware-ului (program care urmărește deteriorarea unui echipament informatic) BlackEnergy.

Reuters nu a reușit să obțină imediat un comentariu din partea FSB.

Kievul a acuzat deja Rusia că duce un "război cibernetic" împotriva Ucrainei. Numai în noiembrie și decembrie anul trecut ar fi avut loc 6500 de atacuri informatice. Tcaciuc a afirmat că acestea au devenit un instrument important de agresiune, "confirmat și de colegii noștri din NATO și UE, care au raportat recent un număr în creștere de atacuri asupra infrastructurii vitale a țărilor membre NATO și UE de către Rusia sau de pe teritoriul Federației Ruse."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel