Ucraina riscă să fie exclusă de la Jocurile Olimpice 2024, la proba de haltere
Ucraina este la un pas să fie exclusă de la proba de haltere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care au loc la Paris, în 2024.
Ucraina riscă să-şi piardă cota de locuri pentru concursul de haltere al Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, după cea fost înregistrat un al treilea caz de dopaj în rândul halterofililor săi, informează Reuters.
Potrivit site-ului de ştiri olimpice Inside The Games, halterofila ucraineană Alina Maruşciak, medaliată cu aur la Campionatele Mondiale din 2021, la categoria 81 kg, a fost suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanţă interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).
În luna octombrie, alţi doi halterofili ucraineni, Ruslan Kojakin şi Bohdan Taranenko, au fost suspendaţi în urma unor controale care au relevat prezenţa trimetazidinei, un modulator hormonal şi metabolic interzis de AMA, conform Agenţiei Internaţionale de Testare.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă să fie suspendaţi pentru o perioadă de cel puţin patru ani.
Regulile internaționale la haltere sunt dure pentru trei încălcări în domeniul dopajului
Potrivit regulilor Federaţiei internaţionale de haltere (IWF), un grup independent poate retrage locurile din cotă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, dacă sunt aplicate trei sancţiuni pentru încălcări ale regulamentului antidoping de către sportivi sau alte persoane dintr-o federaţie membră, într-un interval de 12 luni.
Ucraina a cucerit opt medalii la recentele Campionate Europene de haltere din Armenia, inclusiv două de aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News