Ucraina este pregătită de iarnă, anunţă ministerul Energiei. Avertisment legat de Rusia
Ministerul ucrainean al Energiei transmite că rezervele de energie sunt suficiente pentru a trece de iarna aceasta, însă trage şi un semnal de alarmă privind Rusia.
Concret, ministerul Energiei din ţara vecină anunţă că o creştere a atacurilor ruseşti pe teritoriul ucrainean ar putea duce la probleme în furnizarea energiei.
"Avem destule resurse, suntem în siguranţă din punctul ăsta de vedere. Întrebarea este cât de mult ne pot afecta viitoarele atacuri", a declarat German Galushcenko, ministrul Energiei, citat de Reuters.
În ultimele săptămâni, armata rusă a atacat infrastructura ucraineană de 60 de ori, transmite administraţia de la Kiev, stârnind îngrijorări asupra faptului că Moscova ar fi început deja să ţintească reţeaua de energie în cea de-a doua iarnă de război. Iarna trecută, mai multe drone şi rachete ruseşti au lovit infrastructura de energie, cauzând mai multe pene de curent.
Galuschenko a transmis că ucrainenii se aşteaptă ca Rusia să reînceapă atacurile masive cu drone şi rachete asupra infrastructurii pe măsură ce temperaturile scad sub limita îngheţului.
"Orice temperatură sub zero grade creşte riscul, e clar", a declarat Galushcenko.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News