Ucraina continuă să lovească infrastructuri petroliere în Rusia, care menţine iniţiativa pe front
Data publicării:
Autor: George Eduard Caramiciu
WhatsApp
Agerpres
Agerpres
Ucraina continuă să lovească cu drone obiective în interiorul Rusiei şi a ţintit astfel cu succes în noaptea de luni spre marţi mai multe depozite de combustibil în regiunea Rostov, dar trupele ruse menţin iniţiativa pe câmpul de luptă şi continuă să câştige teren pe frontul din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.

Conform unor surse din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), infrastructurile lovite în regiunea Rostov aparțin a două companii diferite de produse petroliere, una dintre acestea având până la 22 de rezervoare de combustibil. Autoritățile locale ruse au confirmat că atacul ucrainean a provocat un incendiu în urma lovirii unor rezervoare.

Kievul folosește frecvent astfel de atacuri ca parte a unei strategii de război asimetric, încercând să întrerupă aprovizionarea cu combustibil a trupelor ruse aflate pe frontul din Ucraina.

Statele Unite și-au exprimat dezacordul față de aceste atacuri, avertizând că ele pot destabiliza piața internațională prin creșterea prețurilor produselor petroliere.

Între timp, Statul Major al Ucrainei a raportat că sectorul frontului de la Pokrovsk, în regiunea Donețk, rămâne cel mai intens din cauza atacurilor continue ale trupelor ruse. Până la mijlocul zilei, "ocupanții ruși" au încercat "de 15 ori să-și îmbunătățească pozițiile" în direcția orașului Pokrovsk, care rămâne sub control ucrainean, a precizat armata ucraineană.

Conform influentului canal de Telegram ucrainean "DeepState", afiliat armatei ucrainene și care oferă zilnic informații despre evoluția frontului, trupele ruse au avansat recent în zonele Umanske, Arhangelske și Sokol, toate situate în regiunea Donețk.

În raportul său public de marți asupra evoluției războiului din Ucraina, serviciul militar de informații britanic a menționat că este "probabil" ca trupele ruse să fi cucerit localitatea Novooleksandrivka, situată la 20 de kilometri nord de Avdiivka, un oraș ocupat de ruși. "Zona a fost scena unor lupte intense pe parcursul anului 2024, iar Rusia a avansat treptat după capturarea Avdiivka în februarie 2024", iar ocuparea Novooleksandrivka apropie Rusia de o arteră vitală pentru aprovizionarea trupelor ucrainene în est, se arată în raportul britanic.

Ministerul rus al Apărării a raportat în ultimele zile și săptămâni despre avansurile constante ale trupelor sale în estul Ucrainei și pe noul front deschis în luna mai în provincia Harkov, unde armata ucraineană pare că a reușit să stabilizeze frontul, iar armata rusă, deși a câștigat teren, nu a realizat nicio străpungere decisivă pe niciun sector de front. Obiectivul actual este de a epuiza trupele ucrainene, a estimat luni comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.

Ucraina a pierdut inițiativa pe front în septembrie anul trecut, după eșecul contraofensivei sale din est și sud-est, care s-a încheiat cu pierderi mari, dar cu câștiguri teritoriale minore, ulterior recuperate parțial de trupele ruse. Armata ucraineană s-a confruntat ulterior cu o criză de muniție din cauza întârzierii ajutorului militar american provocate de disputele interne din Congresul SUA.

Deși recent au început să sosească noi arme occidentale și muniții pentru artilerie, necesare pentru a corecta dezavantajul față de inamicul mai numeros și mai bine echipat, armata ucraineană încă nu a reușit să oprească avansul trupelor ruse și încearcă să mobilizeze noi soldați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel