Ucraina-Austria, meci decisiv pe Arena Națională. Mobilizare la stadion
Ucraina şi Austria se confruntă în cel de-al treilea meci care se joacă la Bucureşti, pe Arena Naţională, la EURO 2020.
Echipa naţională de fotbal a Austriei întâlneşte, luni, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, selecţionata Ucrainei, în al treilea meci găzduit de Bucureşti în cadrul turneului final al Campionatului European 2020. În primele două partide organizate în Capitală s-au înregistrat următoarele rezultate Austria - Macedonia de Nord 3-1 (13 iunie) şi Ucraina - Macedonia de Nord 2-1 (17 iunie).
Următoarele două partide din cadrul Campionatului European găzduite de Arena Naţională sunt: Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), în Grupa C, şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
Măsuri de ordine la stadion
Luni, 21 iunie a.c., începând cu ora 19.00, pe stadionul Arena Naţională din Capitală, va avea loc partida de fotbal dintre echipele reprezentative ale Ucrainei și Austriei, din cadrul Turneului Final EURO 2020.
Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de Poliția Capitalei, ISU București-Ilfov și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Aproximativ două mii de jandarmi, polițiști și pompieri vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a Arenei Naţionale, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, pentru prevenirea apariţiei unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine şi siguranţă publică.
În ziua evenimentului sportiv, vor acționa, în sprijin, un elicopter SMURD pentru asigurare medicală la Arena Națională și un elicopter pentru monitorizare aeriană a traseelor de deplasare ale suporterilor.
Poliţia rutieră va fluidiza traficul și va îndruma conducătorii auto pe rute care să le permită să ajungă la destinația dorită.
În Centrul Vechi, ca punct de atracție, se va acționa în sistem integrat, jandarmerie, poliție și pompieri, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.
În cadrul dispozitivului de ordine publică, se vor afla jandarmi din cadrul echipelor de dialog, vorbitori de limba engleză, care vor participa la această misiune cu scopul de a asigura o bună relaţionare cu suporterii echipelor. Aceștia vor fi sprijiniți de câte cinci ofiţeri de poliţie din Ucraina și Austria, care au misiunea de a facilita dialogul și transmiterea principalelor mesaje ale autorităților române.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Conform art. 14 din actul normativ menționat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor, transmite Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News