Ucraina a trimis la export o cantitate impresionantă de cereale, în ciuda războiului
Ucraina a trimis la export în timpu războiului aproximativ un milion de tone de cereale.
Ucraina a însămânţat aproximativ şapte milioane de hectare cu culturi de primăvară de la începutul anului şi până în prezent, cu 25-30% mai puţin decât în perioada similară a lui 2021, şi de asemenea a exportat 1,090 milioane de tone de cereale în luna aprilie, a declarat luni ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Solskyi, transmite Reuters.
Mykola Solskyi a subliniat importanţa exporturilor de cereale ucrainene prin România, în contextul în care Rusia a instituit o blocadă asupra porturilor ucrainene, dar a adăugat că aceste exporturi ar putea fi complicate peste două luni de exporturile din noua recoltă de grâu din România şi Bulgaria.
"Campania de însămânţare continuă în mod activ, în pofida dificultăţilor care au legătură în primul rând cu logistica", a declarat Mykola Solskyi, într-o conferinţă de presă.
Noua recoltă nu a avut aceiași calitate ca în anii trecuți
Ministrul ucrainean al Agriculturii a mai spus că în acest an lucrările de însămânţare nu au avut aceeaşi calitate ca anul trecut, iar suprafaţa însămânţată cu porumb a fost mai mică.
Invadarea Ucrainei de către Rusia la finele lunii februarie a generat volatilitate pe pieţele financiare internaţionale, ducând la creşterea preţurilor la materiilor prime şi afectând logistica.
În sezonul agricol 2020/21, Ucraina a fost al patrulea mare exportator mondial de porumb şi numărul şase în ceea ce priveşte exporturile de grâu, potrivit datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.
Vineri, un oficial din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a declarat că aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara din cauza dificultăţilor legate de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră.
La rândul lor, oficialii din Ministerul ucrainean al Agriculturii au estimat că surplusurile de cereale exportabile se ridică la aproximativ 12 milioane de tone, iar analiştii avertizează că stocurile mari de cereale pe care le are Ucraina în prezent înseamnă că nu mai există loc pentru depozitarea noii recolte.
Rusia a furat nave cu cereale Ucrainei
Luni, Mykola Solskyi a reiterat acuzaţiile că Rusia a furat cereale din Ucraina în timpul războiului. El a subliniat că Ucraina consideră orice nave care transportă cereale prin portul Sevastopol din Crimeea ca fiind furate.
"Se fac demersuri pentru ca cerealele furate să fie sechestrate rapid", a afirmat Solskyi, fără a oferi alte detalii.
De asemenea, Mykola Solskyi a salutat "interesul şi înţelegerea" arătată de România cu privire la exporturile de cereale ucrainene, adăugând că porturile de la Marea Baltică par a fi cea mai atractivă alternativă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News